Live

Statele Unite trimit un distrugător şi avioane de vânătoare în Golf pentru a împiedica Iranul să aresteze nave comerciale

Data publicării:
Distrugătorul american USS Thomas Hudner. Foto: Defense.gov / Navy Petty Officer 2nd Class Malachi Lakey

Statele Unite desfăşoară în Golful Persic un distrugător şi avioane de vânătoare F-16 şi F-35 pentru a descuraja Iranul de la arestarea unor nave comerciale, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Pentagonului.

„În 5 iulie, un vas iranian a încercat să aresteze ilegal două nave comerciale în Strâmtoarea Ormuz şi în Golful Oman”, a arătat Sabrina Singh, secretar adjunct de presă a Departamentului Apărării de la Washington, citată de AFP și Reuters, potrivit Agerpres.

SUA reacţionează prin „creşterea prezenţei şi a capacităţii de monitorizare” în regiune, a adăugat ea, cerând Teheranului să înceteze imediat acţiunile destabilizatoare care ameninţă libertatea traficului comercial pe ruta strategică respectivă.

Vineri, un înalt oficial de la Pentagon indicase că urmează să trimită un avion pentru sprijin aerian apropiat, cu muniţii care pot fi folosite împotriva ambarcaţiunilor rapide şi a ţintelor în mişcare.

Marina militară americană a împiedicat la începutul lui iulie arestarea de către Iran a două petroliere, în apele internaţionale din largul coastelor Omanului.

La sfârşitul lui aprilie, forţele armate iraniene au arestat în Golful Oman un petrolier sub pavilionul Insulelor Marshall, care se îndrepta spre SUA, iar după o săptămână au reţinut o navă de acelaşi tip, sub pavilion panamez, care trecea prin Strâmtoarea Ormuz.

Washingtonul critică frecvent acţiunile Teheranului în zona maritimă respectivă, vitală pentru transportul petrolului.

Incidentele din Golf au devenit mai frecvente din 2018, când Statele Unite s-au retras din acordul puterilor internaţionale cu Iranul. Înţelegerea respectivă, cunoscută sub denumirea de JCPOA (Joint Comprehensive Plan of Action - Planul Comun de Acţiune Cuprinzător) ar fi trebuit să limiteze programul nuclear iranian în schimbul suspendării sancţiunilor împotriva Iranului. Sub preşedinţia lui Donald Trump, SUA au reintrodus sancţiunile anti-iraniene, iar Teheranul a depăşit ulterior limitele de îmbogăţire a uraniului prevăzute în acord.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Auzi bătaia asta? Pregătește-te, tu urmezi”. Mărturii ale deținutelor torturate în închisorile din Iran

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Partenerii noștri