Spania nu poate trimite tancuri Leopard Ucrainei pentru că sunt într-o stare „deplorabilă” și periculoase pentru cei care le folosesc
Spania nu poate trimite tancuri Leopard 2A4 în Ucraina, deoarece acestea sunt „într-o stare absolut deplorabilă” și ar putea reprezenta un pericol pentru cei care le folosesc, a spus ministrul spaniol al Apărării, Margarita Robles, citată de Reuters.
În iunie, Robles a spus că posibilitatea „este discutată”, după ce ziarul El Pais a relatat că Spania ia în considerare să trimită în Ucraina aproximativ 40 de tancuri Leopard de fabricație germană, aflate la o bază militară din Zaragoza.
„Luăm în considerare toate posibilitățile, dar pot spune deja că tancurile Leopard din Zaragoza, care nu au fost folosite de mulți ani, nu pot fi trimise în Ucraina pentru că se află într-o stare absolut deplorabilă”, a declarat Robles reporterilor marți, în timpul unei vizite la baza din Torrejon de Ardoz, Madrid.
„Nu le putem oferi ucrainenilor pentru că ar reprezenta un risc pentru oamenii” care le folosesc, a adăugat ea.
Potrivit El Pais, premierul spaniol Pedro Sanchez i-a făcut oferta de a livra tancuri președintelui ucrainean Volodimir Zelenski în timpul unei vizite la Kiev, dar planurile au fost suspendate din cauza complexității operațiunii, care necesită și aprobarea parlamentului german.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News