Live

Sondaj în SUA: Joe Biden a trecut „ușor” în fața lui Donald Trump, după condamnarea miliardarului american în procesul Stormy Daniels

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump a calificat drept „stranie” ultima confruntare televizată cu Joe Biden. Colaj foto / surse foto: Profimedia Images

Președintele american Joe Biden se situează „la mică distanță” în fața lui Donald Trump în topul preferințelor electorale ale americanilor, conform datelor celui mai recent sondaj de opinie sondaj de opinie publicat luni de Newsweek. Conform cercetării sociologice, Joe Biden este în acest moment favoritul electoratului american tânăr (categoria de vârstă 18-29 de ani), în vreme ce Donald Trump e preferat, mai degrabă, de categoria votanților în vârstă de peste 65 de ani.

Sondajul a fost realizat în perioada 3-6 iunie de Yahoo News în colaborare cu institutul de sondare YouGov, imediat după ce Donald Trump a fost găsit vinovat în procesul Stormy Daniels, devenind astfel primul fost președinte american condamnat.

În timp ce Biden conduce la mică distanță în fața lui Trump, în categoria electoratului tânăr (18-29 de ani) Biden e mult mai bine poziționat, aflându-se în fața lui Trump la o diferență de 25 de procente: Practic, 55% dintre votanții tineri votează în favoarea lui Biden, în vreme ce doar 30% pentru Trump.

În schimb, 41% dintre votanții de peste 65 de ani ar vota cu Biden în vreme ce 52% dintre aceștia îl preferă pe Trump.

Joe Biden are 81 de ani, iar Donald Trump are 77 de ani. Cei doi se acuză reciproc de faptul că nu mai sunt capabili ori potriviți pentru a mai face față unui nou mandat la Casa Albă.

În cazul în care alegerile ar avea loc mâine, iar cei doi ar fi singurii candidați la Casa Albă, rezultatele sondajului arată că 44% dintre americani îl votează pe Biden, în vreme ce 44% pe Trump.

În situația în care ar exista și alți candidați - precum independentul Robert F. Kennedy - Trump ar obține 43% dintre voturi, iar Biden ar avea 42 de procente, arată datele sondajului.

Astfel, după luni de sondaje în statele cheie care arătau că fostul președinte Trump se îndreaptă către victorie în alegerile prezidențiale din SUA, din luna noiembrie, Joe Biden are acum motive de optimism. Cursa pentru Casa Albă pare să se schimbe după condamnarea penală a lui Donald Trump în dosarul Stormy Daniels.

Cinci sondaje naționale efectuate după condamnarea fostului președinte arată cifre care fie au rămas neschimbate, fie cifre care se mișcă ușor în direcția lui Biden, conform Axios.

Sondajul făcut de New York Times/Siena College a chestionat din nou alegătorii înregistrați care au luat parte la sondaje în aprilie și mai și a constatat că cursa națională s-a mutat de la Trump cu 3 la Trump cu 1. Deși majoritatea republicanilor continuă să fie alături de Trump, 10% dintre republicani și 25% dintre independenți sunt acum mai puțin motivați să voteze pentru Trump, conform unui sondaj Reuters/Ipsos. The Washington Post numește rezultatele sondajelor o „mică, dar destul de evidentă schimbare către Biden”.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski vrea „propuneri” de la Trump pentru încheierea războiului cu Rusia: „Avem toate şansele să reuşim anul viitor”

Adevărul despre fluorul din apă, sare și pasta de dinți: Una dintre cele mai mari realizări din domeniul sănătății sau otravă?

Mark Rutte l-a vizitat pe Donald Trump în Florida. Mesajul scurt postat de purtătoarea de cuvânt a NATO după întâlnire

Averea lui Elon Musk a ajuns aproape cât PIB-ul României, după ce Trump a câștigat alegerile din SUA

Partenerii noștri