Live

„Soldații ruși m-au pus să-mi sap singură mormântul”. Mărturia unei femei din Herson care a fost bătută și ținută prizonieră de ruși

Data publicării:
Militari ruși pe o stradă în regiunea Herson. Foto: Profimedia Images

O ucraineancă în vârstă de 57 de ani din Herson a povestit în fața parlamentarilor americani că forțele ruse au bătut-o, au amenințat-o că o vor viola și au forțat-o să-și sape propriul mormânt, relatează CNN.

Povestea lui Liubov a fost una dintre cele două mărturii făcute în fața membrilor Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților, la o audiere despre crimele de război din Rusia. Numele lor de familie nu au fost făcute publice.

Experiența lui Liubov și cea a lui Roman, un tânăr de 16 ani care a fost dus cu forța în Rusia și plasat într-o familie care a încercat să-l îndoctrineze, sunt doar câteva dintre zecile de mii de posibile crime de război comise de către ruși după invadarea Ucrainei, anul trecut.

Procurorul general ucrainean Andrii Kostin, care a fost și el la audiere, a declarat că biroul său a înregistrat aproximativ 80.000 de incidente ca potențiale crime de război și, până în prezent, a condamnat 31 de ruși pentru crime de război.

„Acestea sunt mai mult decât crime de război. Acestea sunt mai mult decât crime împotriva umanității. În Ucraina asistăm la un genocid”, a declarat președintele Comisiei, Michael McCaul.

Liubov a trăit sub ocupația rusă timp de aproape un an.

„În ianuarie anul acesta, au venit după mine”, a spus ea.

Femeia a povestit că soldații ruși au intrat cu forța în casa ei, susținând că sunt în căutare de arme, și au confiscat „o hartă a Ucrainei, steagul Ucrainei, magneți cu imagini cu Ucraina și un o medalie cu panglică albastru și galben, care simbolizează victimele celui de-al Doilea Război Mondial.”
„Acestea au fost dovezile lor împotriva mea”, a spus ea.

Liubov fost dusă într-o „cameră de tortură”, unde a fost ținută timp de cinci zile și unde a fost bătută, forțată să se dezbrace, tăiată cu un cuțit și amenințată că va fi violată și ucisă.

„M-au scos afară și m-au bătut din nou. Îmi puneau o armă lângă cap și se prefăceau că trag, ca și cum m-ar fi executat. M-au forțat să-mi sap propriul mormânt”, a povestit ea.

Liubov a mai spus că a văzut și alți oameni torturați, „duși cu pungi negre de plastic pe cap”.

„Îmi fac griji pentru ei. Mi-ar plăcea să-i găsesc într-o zi, dar nu sunt sigură că mai sunt în viață”, a spus ea.

Liubov a povestit că într-un final soldații au lăsat-o să plece, dar au amenințat-o că „se vor întoarce”. Când s-a întors la casa ei, aceasta fusese jefuită.

Liubov a reușit să fugă din Herson și a plecat în Statele Unite, la fiica ei, dar speră să se poată întoarce în Ucraina.

„Vă spun povestea mea. Dar sunt și alți oameni jefuiți, violați și bătuți în acele teritorii acum. Aceste crime teribile trebuie oprite”, a spus ea.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri