Live

Șoigu spune că realitățile de pe frontul din Ucraina nu sunt în favoarea Kievului. Ce solicită Occidentului

Data publicării:
Serghei Şoigu. Foto: Profimedia

Situaţia din zona de luptă din Ucraina nu este în favoarea Kievului şi de aceea Occidentul ar trebui să accepte aceasta şi să negocieze încheierea conflictului, a declarat joi fostul ministru rus al apărării Serghei Şoigu, în prezent secretar al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, informează Reuters.

„Acum, când situaţia din teatrul de operaţiuni militare nu este în favoarea regimului de la Kiev, Occidentul se confruntă cu o alegere, să continue să-l finanţeze şi să distrugă populaţia ucraineană sau să recunoască realităţile curente şi să înceapă să negocieze", a declarat Şoigu în timpul unei reuniuni a şefilor consiliilor de securitate ale ţărilor membre ale Comunităţii Statelor Independente (CSI), reuniune care se desfăşoară la Moscova.

Analiştii spun că nu este deloc sigur că Washingtonul va mai aproba acordarea de asistenţă Ucrainei după ce republicanii vor controla Casa Albă şi cel puţin jumătate din Congres, mai ales în condiţiile în care Ucraina se confruntă cu eşecuri pe câmpul de luptă.

Trump a criticat asistenţa lui Biden pentru Ucraina, alimentând îngrijorarea cu privire la viitorul sprijinului pentru guvernul preşedintelui Volodomir Zelenski în condiţiile preluării de către republicani a controlului asupra Casei Albe, Senatului şi posibil a Camerei Reprezentanţilor.

Republicanii deţin o majoritate restrânsă în Camera Reprezentanţilor din ianuarie 2023 şi nu era clar, până miercuri după-amiază, dacă partidul a câştigat suficiente locuri la alegerile de marţi pentru a-i împiedica pe democraţii să obţină o poziţie dominantă.

Editor : A.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zaharova vine cu noi acuzații nefondate la adresa Chișinăului. Ce a declarat acum purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe

Maia Sandu confirmă că o rachetă rusească a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova

Rusia a atacat Ucraina cu zeci de rachete și sute de drone, în dimineața de Crăciun. Zelenski: Ce poate fi mai inuman?

Ucraina spune că o rachetă rusească a intrat în spațiul aerian al României. MApN: „Nu a fost confirmată”

Partenerii noștri