Live

Snobism, infantilism sau mitocănie? Soții Trump îl pun pe șeful servitorilor Casei Albe să-i întâmpine pe soții Biden

Data actualizării: Data publicării:
Donald și Melania Trump părăsesc Casa Albă. Foto: Getty Images

Când Donald și Melania Trump vor părăsi Casa Albă în dimineața zilei de 20 ianuarie, cei doi vor fi încă, tehnic, președintele și Prima Doamnă a Americii. Cel puțin până la prânz, când Joe Biden va fi oficial învestit președintele SUA. Cu toate acestea, soții Trump nu doar că nu vor participa la ceremonie dar au decis inclusiv să nu-i lase pe soții Biden să pună piciorul în reședința prezidențială atâta vreme cât Donald și Melania încă sunt acolo, gest calificat de CNN drept  deopotrivă snob și infantil. Joe și Jill Biden vor fi în schimb întâmpinați de șeful administrației, care, printre altele, îi supervizează pe bucătarii, electricienii și servitorii Casei Albe.

Conform unuia dintre cele mai respectate ritualuri în democrația americană, de fiecare dată când are loc un transfer de putere la Casa Albă, președintele care părăsește funcția îl întâmpină pe cel pe cale să preia mandatul pe scările celebrei fațade de nord, cu coloane și portic. După acest moment, cei doi președinți se îndreaptă împreună spre Capitoliu unde are loc ceremonia oficială de învestire.

O tradiție de câteva sute de ani care a fost făcută țăndări de către soții Trump.

Pe 20 ianuarie, în loc de Donald și Melania Trump, soții Biden vor fi întâmpinați la Casa Albă de către administratorul clădirii, care, în calitatea sa de șef al personalului gospodăriei, supervizează bucătarii, electricienii și instalatorii, majordomii sau cameristele.

Practic, Joe și Jill Biden vor fi întâmpinați de șeful personalului TESA (Tehnic, Economic, Socio-Administrativ) al Casei Albe.

Casa Albă va intra în curățenie generală după plecarea soților Trump 

O altă dovadă de snobim dar și „infantilism” este decizia Melaniei Trump de a refuza întâlnirea cu viitoare Primă Doamnă a Americii, Jill Biden. Conform protocolului, soția președintelui care părăsește funcția obișnuiește să-i facă un tur de prezentare a Casei Albe soției președintelui nou instalat.

Mai mult, Donald Trump ezită chiar să lase o scrisoare pe pupitrul prezidențial din Biroul Oval, adresată lui Joe Biden, o altă tradiție împământenită la Casa Albă.

În după-amiaza învestirii lui Joe Biden în funcție, acesta va participa la o ceremonie oficială la cimitirul Arlington, alături de foștii șefi de stat Bill Clinton, George W. Bush și Barack Obama. În tot acest timp, efectele personale ale soților Biden vor fi mutate, despachetate și aranjate în încăperile Casei Albe.

De asemenea, cât timp Joe Biden va fi la Capitoliu și la ceremeonia de la Arlington, Casa Alba va trece printr-o curățenie generală: geamurile vor fi spălate, praful va fi șters de pe piesele de mobilier și candelabre, iar covoarele și mochetele vor fi și ele curățate.

„Această curățenie va începe imediat după ce Donald Trump și Melania Trump vor părăsi locuința”, a declarat pentru CNN un angajat al Casei Albe.

Editor : Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mark Rutte l-a vizitat pe Donald Trump în Florida. Mesajul scurt postat de purtătoarea de cuvânt a NATO după întâlnire

Averea lui Elon Musk a ajuns aproape cât PIB-ul României, după ce Trump a câștigat alegerile din SUA

Calculele lui Vladimir Putin, după escaladarea conflictului din ultimele zile. „Are programul său și strategia sa. O să le urmeze”

Bitcoin a atins un nou record și s-a apropiat de 100.000 de dolari

Partenerii noștri