Live

"Sleepy Don". Valuri de ironii după ce Trump a adormit la primul termen al procesului. Procuror: N-am mai auzit așa ceva până acum

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump a ajuns ținta ironiilor pe rețelele sociale după ce ar fi adormit la primul termen al procesului său, care a început la New York. FOTO: Profimedia Images

Valuri de ironii pe rețelele sociale după ce Donald Trump ar fi adormit la primul termen al procesului său, care a început la New York. Jurnaliști care au fost în sala de judecată au relatat că Trump a ațipit de mai multe ori imediat după ce a început procesul. Hashtag-urile #SleepyDon și #SleepyDonald au urcat în tendințe pe X (fosta Twitter).

Trump s-a prezentat luni la tribunalul penal din Manhattan, dar a adormit de mai multe ori după începerea procedurilor judiciare, a scris jurnalistul New York Times Maggie Haberman. Afirmația sa a fost susținută de încă un reporter care a participat la proces.

„Nu am auzit niciodată ca un inculpat să adoarmă la propriul său proces, darămite în prima zi”, a scris pe X fostul procuror american Preet Bharara.

„Trump a adormit la procesul său penal”, a scris și Tristan Snell. „Se pare că Sleepy Don este prea bătrân și slab pentru a fi președinte”, a completat avocatul.

„Nu trebuie să fii avocat ca să știi că atunci când inculpatul adoarme în timpul selectării juraților la propriul său proces nu lasă o impresie bună asupra potențialilor jurați”, a scris fostul procuror federal Renato Mariotti.

„Sincer, lăsați-l să doarmă”, a scris pe rețelele sociale Joanne Carducci. „Duceți-l într-un birou oval fals la Trump National, spuneți-i că este președinte, dați-i o cola dietetică și un hamburger, puneți-i un videoclip cu natură, închideți ușa în liniște și plecați. #SleepyDon”

„Dacă Biden ar adormi în mijlocul vreunei acțiuni, s-ar face mare vâlvă”, a postat un comentariu și comentatorul politic Brian Rosenwald . „Dar tipul ăsta este judecat și adoarm”.

„Pentru a fi clar, „Sleepy Joe” este treaz și străbate țara, în timp ce Trump este pur și simplu adormit la propriul său proces penal”, a scris și influencerul Brian Tyler Cohen.

„Am mai pierdut câțiva dolari de când a apărut vestea că Trump a adormit în instanță”, a scris fostul procuror federal Ron Filipkowski în timp ce a postat o imagine care arată că acțiunile Trump Media pierd din valoare pe fondul veștii despre presupusul pui de somn al lui Trump.

Newsweek a contactat biroul lui Trump pentru comentarii.

Pe lângă Haberman, reporterul de investigație al New York Times, Susanne Craig, a susținut că l-a văzut pe Trump „înclinând capul” în instanță înainte să îl fure somnul.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Ce va face Gisele Pelicot după procesul care a șocat lumea: „Am supraviețuit zilei de 2 noiembrie, pot supraviețui oricărui lucru”

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Cinci întrebări care au rămas fără răspuns în urma procesului Pelicot

Partenerii noștri