Galerie Foto Situație scăpată de sub control în Noua Caledonie, care arată ca după război. Macron a convocat iar Consiliul de Securitate
Președintele francez Emmanuel Macron a convocat luni o nouă ședință a consiliului de apărare și securitate pentru a discuta despre violențele din Noua Caledonie. Acolo au fost trimiși din Franța o mie de polițiști care au spart 76 de baricade rutiere ale protestatarilor. Drumul spre aeroport este încă blocat, iar 3.200 de persoane nu pot ajunge acolo.
Consiliul de securitate este convocat de Macron pentru a treia oară în mai puțin de o săptămână, scrie The Guardian. La cele două de dinainte, s-a luat decizia de a se declara stare de urgență și apoi de a trimite întăriri pentru a ajuta forțele guvernamentale să restabilească ordinea.
Duminică, forțele franceze au spart zeci de baricade în încercarea de a debloca drumul principal către aeroport. Autoritățile spun că aproximativ 230 de persoane au fost reținute, în timp ce aproximativ 3.200 de persoane sunt fie blocate în Noua Caledonie, fie nu se pot întoarce în arhipelag. 600 de polițiști și paramilitari puternic înarmați au participat duminică la o operațiune de deblocare a drumului de 60 de kilometri de la capitala Noumea la aeroport, au declarat autoritățile.
„Ordinea va fi restabilită indiferent de costuri”, a declarat înaltul comisar al guvernului francez Louis Le Franc reporterilor din Noumea. Dacă separatiștii „vor să folosească forța, riscă tot ce e mai rău”, a avertizat el.
Vineri, premierul Gabriel Attal s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare pentru a discuta despre criză, în special dacă să prelungească sau nu starea de urgență peste cele 12 zile inițiale. În acest sens ar fi necesară o aprobare atât a Adunării Naționale a Camerei Inferioare, cât și a Senatului Camerei Superioare. El a spus că „situația de acolo este profund îngrijorătoare”, după protestele în care noaptea au avut loc incendii și jafuri.
Protestatarii au incendiat vehicule, sedii de firme și clădiri publice și au preluat controlul asupra drumului principal către Aeroportul Internațional La Tontouta, care a fost forțat să se închidă zborurilor comerciale.
Grupul de activiști care conduce protestele în teritoriul francez, CCAT, a declarat luni că blocajele vor continua, dar le-a cerut protestatarilor să fie pașnici.
De două zile Australia a cerut aprobarea autorităților franceze pentru a trimite un zbor de evacuare în Noua Caledonie pentru a lua turiștii blocați în hoteluri. Este vorba despre aproximativ 300 de australieni. Și avioane din Noua Zeelandă așteaptă permisiunea din partea autorităților franceze pentru a-și aduce acasă cetățenii, a declarat ministrul de externe al Noii Zeelande, Winston Peters.
Protestele au izbucnit săptămâna trecută, declanșate de furia în rândul populației indigene kanak față de un amendament constituțional aprobat în Franța. Noua lege, adoptată marți de parlamentarii francezi, le va permite rezidenților francezi care locuiesc în Noua Caledonie de peste 10 ani să voteze în cadrul alegerilor provinciale, iar unii lideri locali se tem că această modificare va dilua votul indigenilor Kanak.
Șase oameni au fost uciși în timpul revoltelor, trei dintre ei fiind tineri indigeni kanak și doi ofițeri de poliție. O a șasea persoană a fost ucisă sâmbătă în timpul unei lupte între două grupuri la un baraj rutier, a declarat poliția franceză. Peste 150 sedii de companii au fost jefuite și arse.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News