Live

Singurul opozant al lui Putin în alegeri și-a depus semnăturile pentru candidatură. Sute de ruși au stat la coadă pentru a-l sprijini

Data publicării:
Nadejdin, un apropiat al opozantului asasinat Nemțov, e singurul opozant real împotriva lui Putin în alegerile din 2024. Foto: Profimedia Images

Boris Nadejdin, singurul opozant faţă de războiul împotriva Ucrainei în „cursă” pentru preşedinţia rusă, a depus, miercuri, semnăturile de susţinere necesare pentru candidatura sa la de alegeri prezidențiale din 2024. Nadejdin este unul dintre vechii aliați ai lui Boris Nemțov, politicianul de opoziție asasinat în februarie 2015.

Puţin cunoscut marelui public, acest veteran al vieţii politice ruse, care pledează contra ofensivei împotriva Ucrainei şi denunţă regimul represiv dictatorial al lui Vladimir Putin, a suscitat un entuziasm neaşteptat în ultimele zile, zeci de mii de ruşi mobilizându-se pentru a-i susţine candidatura.

„Mulţumesc mult celor care au crezut în noi”, a declarat el în fața jurnaliștilor. „Totul s-a derulat bine”. Miercuri, Nedejdin a precizat că a depus chiar 105.000 de semnături la Comisia Electorală Centrală.

Comisia Electorală ar urma, la rândul său, să ia o decizie în ce privește candidatura lui Nadejdin în următoarele 10 zile. Deși Rusia are o mulțime de prevederi de îndeplinit pentru a putea candida, așa cum se întâmplă în sisteme care au ca scop să descurajeze inițiativa politică, ele oricum nu contează, ultima decizie în ce privește candidaturile aparținând sistemului represiv de la Kremlin.

Mai multe sute de moscoviţi au stat în ultimele zile la coadă pentru a semna în sprijinul lui Nadejdin, un mijloc legal pentru ei de a-şi manifesta opoziţia în mod direct la politica Kremlinului, într-o ţară unde orice voce disidentă este reprimată în mod sever.

La 60 de ani, Boris Nadejdin nu-şi face, însă, iluzii în legătură cu rezultatul scrutinului prezidenţial, în fapt o farsă prin care Putin încearcă să mai păstreze o ultimă fărâmă de aparență față de „democrația” rusească. „Însă eu sper că 17 martie va marca poate începutul sfârşitului epocii Putin”, declarat Nadejdin într-un interviu pentru AFP în urmă cu câteva zile.

„Candidatura mea le oferă oamenilor o ocazie unică de a protesta legal împotriva politicii actuale”, a mai spus el.

Potrivit regulilor campaniei electorale din Rusia, pentru a putea fi înregistraţi, candidaţii din partea unor partide neparlamentare trebuie să strângă între 100.000 şi 105.000 de semnături, însă nu mai mult de 2.500 într-o singură entitate administrativă. Strângerea de semnături în sprijinul candidaţilor se încheie pe 31 ianuarie, precizează TASS.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Putin interzice adopțiile de copii ruși în țările care permit tranziția de gen

Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o momeală”

Un aliat al lui Donald Trump, declarație tranșantă despre Putin: „Ne înșelăm singuri dacă vom crede că putem negocia cu un tiran”

Cum vrea Putin să atragă noi recruți care să lupte pe frontul din Ucraina. Dictatorul rus a promulgat legea

Partenerii noștri