Live

Singura supraviețuitoare de pe un vas cu migranți a fost găsită agățându-se de o barcă gonflabilă în Oceanul Atlantic

Data publicării:
Elicopter al Pazei de Coastă spaniole. Sursa foto: Profimedia Images

O femeie a fost găsită agățându-se de o barcă gonflabilă răsturnată în Oceanul Atlantic, la 220 de kilometri de Insulele Canare, ea fiind singura supraviețuitore a unei tragedii maritime în care ar fi murit 52 de migranți, informează BBC.

Femeia a fost văzută de echipajul unui vas comercial care trecea prin zonă. Autoritățile spaniole au fost anunțate și au intervenit cu un elicopter pentru a o salva.

Paza de Coastă a găsit două cadavre în zonă, iar femeia a spus că peste 50 de oameni se aflau în ambarcațiunea care s-a scufundat.

Peste 8.000 de migranți au ajuns anul acesta în Insulele Canare, care aparțin de Spania. Mulți dintre ei au pornit dintr-o zonă situată între orașele Tarfaya din Maroc și Laayoune din Africa de Vest. Această zonă disputată este revendicată de Maroc.

Ruta a devenit foarte populară, întrucât căile prin care migranții ajungeau în Europa prin Marea Mediterană au devenit tot mai greu de accesat. Cu toate acestea, organizația pentru drepturile omului Walking Borders a descris această rută ca fiind cea mai periculoasă din lume.

Femeia salvată joi suferea de deshidratare severă și a fost transportată la spital. Oficialii ONU din domeniul migrației estimează că peste 350 de oameni au murit în 2021 încercând să ajungă în insulele Canare, însă organizația Walking Borders crede că numărul real ar fi de peste 2.000.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel puțin opt migranți și-au pierdut viața în largul coastelor Greciei. Ce s-a întâmplat cu nava în care se aflau aceștia

Cinci morți într-o tabără de migranți din Franța, după un atac armat. Cine este atacatorul care s-a și predat

Cinci morți și zeci de dispăruți după ce o barcă cu imigranți s-a scufundat în largul insulei grecești Creta

Comisia Europeană: Statele UE ar putea limita dreptul de azil al migranților „instrumentalizați” de Rusia

Partenerii noștri