„Simți că ești la un pas de moarte, dar nu ai de ales”. Cum îi afectează căldura extremă pe muncitorii din construcții
Pielea e fierbinte, respirația devine sacadată, inima bate rapid, apar amețelile. Casca și ochelarii de protecție nu fac decât să înrăutățească lucrurile. Muncitorii din construcții sunt printre cei care au cel mai mult de suferit pe caniculă, relatează CNN.
Eva Marroquin, care face curățenie pe șantierele din Austin, Texas, lucrează în construcții de 17 ani.
„Căldura ne face rău pe șantier. M-am îmbolnăvit de două ori din cauza ei”, spune femeia în vârstă de 50 de ani.
Din cauza temperaturilor ridicate și a luminii arzătoare a soarelui, a făcut cataractă. Dar, spune ea, mai rău e că unii dintre colegii ei au murit din cauza căldurii. Din 2010, Marroquin colaborează cu Workers Defense Project, o organizație pentru protecția muncitorilor imigranți, cu salarii mici, care lucrează în construcții în Texas.
„Simți că ești la un pas de moarte, dar nu ai de ales și trebuie să mergi la muncă”, spune ea.
Mare parte din SUA este cuprinsă de un val necruțător de căldură, la fel ca mare parte din Europa, iar muncitorii din construcții sunt printre cei mai afectați. Dar și alte industrii au de suferit.
Se estimează că valurile de căldură au ca rezultat o pierdere de 1% a activității economice globale, un impact al PIB-ului global care se estimează că va crește la 3,2% până în 2050, conform previziunilor lui Chris Lafakis, director la Moody's Analytics.
„Există un risc fizic cronic. Sunt probleme care apar pe termen lung, se acumulează și devin tot mai costisitoare pe măsură ce temperatura crește”, explică el.
„Căldura extremă nu afectează doar producția economică de astăzi, ci poate avea consecințe economice de lungă durată”, a spus Gregory P. Casey, profesor asistent de economie la Williams College și coautor al studiului.
Aceasta, fără a lua în calcul interacțiunea căldurii extreme cu alte tipuri de efecte ale schimbărilor climatice, a spus el.
„De exemplu, vine un dezastru natural care distruge multe de clădiri și trebuie să reconstruiești, dar această căldură extremă îngreunează munca”, a explicat Casey.
Verile devin tot mai lungi și mai calde. Sezonul caniculei a crescut constant în ultimele decenii, urcând de la o medie de 53,5 zile în anii 2000 la 68,5 zile în anii 2010 și 72,7 zile în 2020, potrivit datelor Agenției pentru Protecția Mediului din SUA.
Valurile de căldură apar mai des decât înainte, cu temperaturi mai ridicate.
„Căldura nu este atât de mult în atenția publicului. Dar mai mulți oameni din SUA sunt expuși unui risc ridicat de a suferi de pe urma valurilor de căldură decât de pe urma inundațiilor sau incendiilor de vegetație”, a spus Jenny Schuetz, economist la Brookings Metro.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News