Live

Șeful ONU acuză că Israel și Hamas „calcă în picioare legislaţia internaţională și violează Carta Naţiunilor Unite”

Data publicării:
António Guterres (foto) a avertizat că situaţia din Orientul Mijlociu devine din ce în ce mai gravă. Sursa foto: Profimedia Images

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a afirmat miercuri că părţile implicate în conflictul din Gaza „calcă în picioare” legislaţia internaţională şi le-a îndemnat să pună în aplicare fără întârziere o încetare umanitară a focului, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Luând cuvântul la Forumul Economic Mondial de la Davos, Guterres a subliniat că părţile din conflict „ignoră legea internaţională, calcă în picioare Convenţiile de la Geneva şi violează chiar Carta Naţiunilor Unite”.

„Lumea stă deoparte în timp ce civili, în cea mai mare parte femei şi copii, sunt ucişi, mutilaţi, bombardaţi, forţaţi să plece din casele lor şi nu pot avea acces la ajutor umanitar”, a spus secretarul general al ONU.

Acesta şi-a „reiterat apelul la o încetare a focului umanitară imediată în Gaza şi la un proces care să ducă la o pace durabilă pentru israelieni şi palestinieni, bazată pe soluţia cu două state”.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins apelurile la un armistiţiu, afirmând că Israelul îşi va continua ofensiva din Gaza până când va înfrânge Hamas şi-i va recupera pe ostaticii luaţi în timpul asaltului sângeros al militanţilor mişcării islamiste palestiniene din 7 octombrie.

Bombardamentele şi ofensiva terestră lansate de Israel asupra enclavei palestiniene în răspuns la atacul Hamas au forţat cea mai mare parte din cei 2,3 milioane de locuitori din Gaza să plece din casele lor şi au determinat o gravă criză umanitară, în condiţiile în care livrările de alimente, combustibil şi medicamente au fost restricţionate drastic, aminteşte Reuters.

Recent, armata israeliană şi-a concentrat ofensiva asupra sudului enclavei, unde aproape 2 milioane de oameni sunt găzduiţi în corturi şi alte adăposturi temporare, după ce faza iniţială a războiului s-a concentrat asupra părţii de nord a teritoriului.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La doi ani și jumătate de la divorț, a făcut un copil cu bărbatul cu care a fost acuzată că și-a înșelat soțul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un lider al manifestaţiilor pro-palestiniene din universitățile americane a fost arestat. Trump: „Vor fi multe alte arestări”

Raportori ONU: Guvernul Slovaciei trebuie să înceteze imediat persecuția jurnaliștilor și ONG-urilor

Emisarul SUA în Fâșia Gaza anunță când va putea fi încheiat un acord privind eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas

Israelul anunţă că întrerupe furnizarea energiei electrice către Fâșia Gaza

Partenerii noștri