Live

Șeful NATO, după o întâlnire cu Joe Biden: Occidentul să se pregătească pentru un război de durată în Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a avut o întrevedere la Casa Albă cu președintele Joe Biden, în pregătirea summitului NATO de la Madrid Foto: Profimedia Images

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi, după o întâlnire avută la Washington cu președintele Joe Biden, că războiul din Ucraina se va încheia în cele din urmă la „masa negocierilor”, dar până atunci el devine deja unul de uzură, iar Occidentul trebuie să fie pregătit pentru un conflict de durată, relatează CNN.

Jens Stoltenberg a declarat că a avut la Washington o întâlnire „extraordinară” cu președintele SUA, Joe Biden, cu vicepreședintele Kamala Harris și cu consilierul pentru securitate națională, Jake Sullivan.

Întrebat de reporterul CNN care este evaluarea sa cu privire la finalul invaziei ruse în Ucraina, Stoltenberg a răspuns că „războaiele sunt, prin natura lor, imprevizibile și, prin urmare, trebuie pur și simplu să fim pregătiți pentru o perioadă lungă de timp”.

De la începutul invaziei, trupele ruse au preluat controlul unor regiuni din sudul Ucrainei - cea mai mare parte din Herson şi o parte din Zaporojie - şi avansează lent în Donbas după cucerirea orașului-port de la Marea Azov Mariupol, din sud-estul țării.

Sprijinul SUA „face diferența pe câmpul de luptă în fiecare zi”, a menționat secretarul general al NATO după întrevederile de la Casa Albă. „Președintele Putin a vrut mai puțin NATO și de aceea a invadat Ucraina, dar acum primește mai mult”, a adăugat Stoltenberg.

Jens Stoltenberg este prezent în capitala americană pentru a pregăti summitul NATO prevăzut să aibă loc între 28 şi 30 iunie la Madrid. Summitul „are loc într-o perioadă crucială pentru securitate”, a subliniat șeful NATO.

Miercuri, el a avut o întrevedere separată la Washington cu șeful diplomației americane, Antony Blinken. 

Războiul din Ucraina „s-ar putea termina mâine, dacă Rusia pune capăt agresiunii sale, dar nu vedem niciun semn în această direcţie în acest stadiu”, a declarat Stoltenberg la conferinţa de presă comună cu secretarul american de stat.

Războiul declanşat de Rusia în Ucraina va dura încă „multe luni”, a afirmat la rândul său Antony Blinken, a relatat AFP, preluată de Agerpres.

Joi, după întrevederile de la Casa Albă, Jens Stoltenberg a repetat că războiul din Ucraina devine unul de uzură, în care ucrainenii „plătesc un preț greu pentru că își apără țara pe câmpul de luptă”, iar Ucraina continuă să aibă nevoie de sprijinul NATO, însă în cele din urmă totul se va încheia „la masa negocierilor”.

Întrebat despre blocajul Turciei în ceea ce privește cererile de aderare la NATO ale Suediei și Finlandei, Stoltenberg s-a arătat încrezător că acest lucru se va rezolva. „Când un aliat, Turcia, își exprimă îngrijorarea, trebuie să facem ceea ce facem întotdeauna și anume să ne așezăm la masă, să abordăm aceste îngrijorări, apoi să găsim o cale unitară de a merge mai departe. Suntem în contact strâns cu Ankara, cu conducerea de acolo”, precum și cu Suedia și Finlanda, a spus el. Stoltenberg a anunțat că va convoca o reuniune cu înalți oficiali de la Stockholm, Helsinki și Ankara în zilele următoare. Turcia, a subliniat el, este un „aliat important”.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul german al Apărării: „Dacă Putin atacă, trebuie să fim capabili să purtăm un război”

Declarație dură a unei delegații a Congresului SUA la NATO, despre interferența Rusiei în alegerile din România

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

Partenerii noștri