Live

Șeful NATO cere să se livreze noi arme Ucrainei: "Pare un paradox, dar ajutorul militar e cea mai scurtă cale către pace"

Data actualizării: Data publicării:
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. FOTO: Profimedia Images

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a pledat pentru trimiterea suplimentară de armament către Ucraina.

"Poate părea un paradox, dar sprijinul militar pentru Ucraina este cea mai scurtă cale către pace", a declarat politicianul norvegian într-un interviu de sfârşit de an acordat dpa, citat de Agerpres.

Preşedintele rus Vladimir Putin trebuie convins că nu-şi va atinge obiectivul de a prelua controlul asupra Ucrainei, a afirmat el.

Stoltenberg a continuat spunând că, apoi, ar putea exista "o soluţie de pace negociată, care să asigure că Ucraina se impune drept un stat democratic şi independent".

Secretarul general al NATO a susținut că, în opinia sa, atacurile recente ale ucrainenilor asupra unor ţinte militare din Rusia sunt perfect legitime. "Fiecare ţară are dreptul să se apere - la fel şi Ucraina", a spus Stoltenberg, adăugând că atacurile ucrainene trebuie privite în context. Care context include atacuri ruse masive asupra infrastructurii civile, menite să-i priveze pe ucraineni de apă, căldură şi electricitate în plină iarnă, a explicat el.

În privinţa oportunităţii de a furniza Ucrainei rachete cu rază medie de acţiune, Stoltenberg a declarat că există "un dialog în desfăşurare între aliaţi şi Ucraina cu privire la anumite tipuri de sisteme" de rachete.

El a menţionat totodată că aliaţii NATO au furnizat Ucrainei în trecut sisteme de arme cu rază lungă de acţiune. De exemplu, lansatoarele de rachete HIMARS, artilerie cu rază lungă de acţiune şi drone, a declarat Stoltenberg. 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

„Multe lucruri se întâmplă la Londra”. Medvedev amenință, după asasinarea generalului Kirillov, că oficialii NATO sunt „ținte legitime”

Avertisment al unui grup de analize militare apropiat Kievului: Rușii sunt pe cale să încercuiască trupe ucrainene în Donețk

Partenerii noștri