Live

Șeful Delegației UE în Siria: E nedrept să fim acuzaţi că nu oferim ajutor, autorităţile de la Damasc să nu mai politizeze livrările

Data actualizării: Data publicării:
Uniunea Europeană şi statele membre au strâns peste 50 de milioane de euro pentru a oferi ajutor pentru Siria. FOTO: Profimedia Images

Însărcinatul cu afaceri al Uniunii Europene în Siria, Dan Stoenescu, a declarat duminică dimineaţă că nu este corect ca blocul comunitar să fie acuzat că nu reuşeşte să ofere suficient ajutor sinistraţilor sirieni după cutremurele de luni care au distrus zone importante din Siria şi Turcia, transmite Reuters.

Stoenescu a declarat pentru Reuters că Uniunea Europeană şi statele membre au strâns peste 50 de milioane de euro pentru a oferi ajutor şi a susţine misiunile de salvare şi de prim ajutor atât în zonele aflate sub controlul guvernului sirian al preşedintelui Bashar al-Assad, cât şi în zonele controlate de opoziţie.

"Este absolut nedrept să fim acuzaţi că nu oferim ajutor, când de fapt am făcut în mod constant chiar acest lucru timp de peste un deceniu şi facem chiar mai mult în timpul crizei provocate de seisme", a afirmat Stoenescu, scrie Agerpres.

Peste 3.500 de oameni au murit în cutremure în Siria, unde un conflict care durează deja de 12 ani s-a soldat până acum cu sute de mii de morţi şi a dus la strămutarea a milioane de persoane în interiorul ţării şi în afara graniţelor ei.

Războiul a împărţit ţara în diferite zone de control aflate în competiţie, îngreunând şi mai mult furnizarea de ajutor după seismele de luni, comentează Reuters.

Guvernul sirian, aflat sub incidenţa sancţiunilor occidentale, a solicitat ajutor din partea ONU, insistând totodată ca asistenţa să fie acordată în coordonare cu Damascul şi să fie distribuită din interiorul Siriei, şi nu pe la graniţa turcă înspre regiunile controlate de rebeli. Unii observatori au acuzat Damascul că direcţionează ajutorul către zonele locuite de susţinătorii săi. Autorităţile siriene nu au răspuns imediat unei solicitări adresate duminică de Reuters de a comenta aceste acuzaţii.

Un transport cu 30 de tone de ajutoare umanitare din partea guvernului italian - care include patru ambulanţe şi 13 paleţi cu echipament medical - a aterizat sâmbătă la Beirut, în drum spre Damasc, acesta fiind primul transport european cu ajutoare pentru Siria.

Stoenescu a declarat că UE încurajează statele membre să ofere asistenţă şi că sancţiunile "nu împiedică trimiterea de ajutor umanitar". Însărcinatul cu afaceri al UE în Siria a adăugat că blocul comunitar preconizează că partenerii care oferă asistenţă umanitară ar putea solicita exceptări "în scopuri umanitare şi că este dispus să clarifice şi mai mult aceste opţiuni".

"Cu cât se insistă mai mult pe discursul privind sancţiunile, cu atât actori oneşti care vor să ajute sunt inhibaţi şi se tem să se implice în eforturile umanitare internaţionale", a avertizat Stoenescu.

UE caută să obţină "garanţii suficiente" pentru a se asigura că ajutorul furnizat ajunge la populaţia vulnerabilă, a subliniat Stoenescu, adăugând că guvernul sirian are "un istoric al deturnării ajutoarelor".

"Cerem autorităţilor de la Damasc să nu politizeze livrările de ajutor umanitar şi să se implice cu bună credinţă cu toţi partenerii din sfera asistenţei umanitare şi cu agenţiile ONU pentru a ajuta oamenii", a cerut Stoenescu. 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Statele UE trebuie să aplice mandatul de arestare al CPI împotriva lui Netanyahu, avertizează Borrell. „Nu e nimic antisemit”

POLITICO: România a fost considerată mult timp un aliat de încredere al NATO. Acest lucru s-ar putea schimba acum

Șefa migrației din UE a tras un semnal de alarmă cu privire la vizele rusești. Care ar fi amenințările la securitatea Uniunii Europene

Operațiunea „Green pass”. Autoritățile verifică în ce condiții sunt cazați și lucrează muncitorii străini din afara UE

Partenerii noștri