Live

Șeful armatei britanice: Invazia rusă a Ucrainei ar fi de un nivel „nemaivăzut în Europa de la al Doilea Război Mondial”

Data actualizării: Data publicării:
Sir Tony Radakin, șeful forțelor armate britanice. Foto: Profimedia Images

Șeful forțelor armate ale Marii Britanii a avertizat că o invazie completă a Ucrainei de către Rusia va fi la un nivel „nemaivăzut” în Europa de la cel de al Doilea Război Mondial, scrie Business Insider.

Amiralul Sir Tony Radakin a spus într-un discursu susținut marți că „cele mai rele scenarii în ceea ce privește o invazie completă a Ucrainei arată că aceasta ar fi la o scară nemaivăzută în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial”.

SUA i-a avertizat pe aliați că Rusia ar putea decide să invadeze Ucraina în următoarele câteva luni, iar președintele Joe Biden a vorbit cu liderii Franței, Germaniei, Regatului Unit și Italiei la începutul acestei săptămâni despre cum să oprească o astfel de mișcare.

Oficialii ucraineni din domeniul apărării au anunțat joi că Rusia a mărit numărul de trupe în apropierea graniței cu Ucraina la 120.000 de soldați, inclusiv personal suplimentar al armatei, forțelor aeriene și navale.

Potrivit celei mai recente evaluări a securității în zonă, care a fost împărtășită cu jurnaliștii de la CNN de sursele de securitate ucrainene, Ministerul Apărării din Ucraina a declarat că echipamente militare de luptă, cum ar fi tancuri, vehicule armate și rachetele „Iskander” rămân în apropierea graniței cu Ucraina”. 

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksiy Reznikov, a declarat luni că acumularea de trupe ruse la graniță reprezintă o încercare de a răspândi frica și neliniștea în Ucraina și de a împiedica Kievul să se apropie de NATO și de aderarea la Uniunea Europeană.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri