Secretarul general al ONU îi răspunde lui Trump: Nu este momentul pentru a reduce resursele Organizației
Secretarul general al ONU Antonio Guterres consideră că "nu este momentul potrivit pentru a reduce resursele şi operaţiunile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) sau ale oricărei alte organizaţii umanitare în combaterea virusului", în reacţie la decizia anunţată de preşedintele Trump de a întrerupe contribuţia SUA la bugetul OMS, transmite AFP.
"Convingerea mea este că OMS trebuie să fie susţinută deoarece este absolut esenţială pentru eforturile lumii în câştigarea războiului împotriva COVID -19", a adăugat Antonio Guterres, reafirmând că va exista suficient timp pentru a studia ulterior "cum au reacţionat toţi cei implicaţi în criză".
În reacţia sa critică la decizia americană, de o virulenţă rară apreciază AFP, Antonio Guterres a susţinut că "aceleaşi fapte pot fi interpretate diferit de diferite entităţi".
"După ce vom vom întoarce pagina finală a acestei epidemii, va fi un moment în care să revenim pe deplin pentru a înţelege cum a putut să apară o astfel de boală şi să îşi răspândească efectul devastator atât de repede asupra întregii lumi". "Lecţiile învăţate vor fi esenţiale pentru a gestiona eficient provocări similare, dacă acestea vor apărea în viitor", a continuat secretarul general al Naţiunilor Unite, scrie Agerpres.
"Dar acesta nu este momentul pentru a reduce resursele pentru operaţiunile OMS" în lupta împotriva pandemiei, a subliniat Guterres.
"Aşa cum am spus anterior, acum este timpul unităţii, în care comunitatea internaţională să conlucreze solidar pentru a opri acest virus şi consecinţele sale devastatoare", a concluzionat înaltul oficial onusian.
Preşedintele Donald Trump a anunţat marţi suspendarea contribuţiei SUA la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pe motivul "proastei gestionări" a pandemiei noului coronavirus."Astăzi ordon suspendarea finanţării OMS pe perioada realizării unui studiu care va examina rolul OMS în gestionarea profund eronată şi ascunderea răspândirii coronavirusului", a declarat liderul de la Casa Albă în cadrul conferinţei de presă zilnice.
"Lumea a primit numeroase informări false privind transmiterea şi mortalitatea" în cazul îmbolnăvirii cu COVID-19, a adăugat Trump într-un rechizitoriu amplu la adresa agenţiei ONU, potrivit AFP.
Preşedintele Trump a mai declarat că OMS a "eşuat în îndeplinirea obligaţiei sale de bază şi trebuie trasă la răspundere", conform Reuters.
Liderul american a adăugat că OMS a promovat "dezinformarea" din partea Chinei în legătură cu acest virus care probabil a determinat o răspândire mai largă a acestuia decât ar fi fost cazul dacă organizaţia cu sediul la Geneva ar fi gestionat corect criza.
Precizând că suma pe care contribuabilii americani o plătesc anual OMS este de 400 - 500 de milioane de dolari, comparativ cu aproximativ 40 de milioane de dolari şi "chiar mai puţin" cât contribuie China, Donald Trump a apreciat că SUA au datoria să ceară explicaţii.
"Dacă OMS şi-ar fi făcut treaba şi ar fi trimis experţi medicali în China pentru a studia în mod obiectiv situaţia pe teren, epidemia ar fi putut fi ţinută sub control la sursă, cu foarte puţine decese", a explicat preşedintele american, citat de AFP.
Redactare G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News