Live

Secretarul britanic al Apărării: Nu cred că vom da Ucrainei avioane de luptă în următoarele luni, nici măcar în următorii ani

Data actualizării: Data publicării:
Avioane Eurofighter din dotarea Forțelor Aeriene britanice. Foto: Guliver/GettyImages

Secretarul britanic pentru apărare, Ben Wallace, a declarat pentru BBC că livrarea avioanelor de luptă Ucrainei n-ar fi posibilă „în următoarele luni sau chiar în următorii ani, pentru că sunt sisteme de armament foarte diferite de, spre exemplu, rachetele portabile anti-tanc”.

„Nu cred că în următoarele câteva luni sau chiar ani vom da neapărat avioane de luptă (Ucrainei – n.red.), pentru că sunt sisteme de armament foarte diferite față de, spre exemplu, rachete portabile anti-tanc.

Aeronava vine nu doar cu provocări imense de capabilitate, știți, nu poți pur și simplu să înveți să zbori într-o săptămână sau două, va dura un timp mai lung.

Avioanele vin și cu un fel de echipaj de la boxe precum în Formula Unu, vin cu sute de ingineri și piloți. Iar asta nu este ceva ce pur și simplu poți să generezi în câteva luni, iar noi nu vom mobiliza 200 de oameni personal RAF în Ucraina pe timp de război.

Așa că realitatea e că ceea ce spunem este că trebuie să facem planuri nu doar pentru luptă acum, când ajutăm Ucraina în gestionarea invaziei rusești, dar trebuie să ajutăm Ucraina și cu reziliența sa pe termen lung, asigurându-ne că după acest război Ucraina va putea să se apere singură pe termen lung”, a afirmat Ben Wallace, potrivit The Guardian.

Marea Britanie îi antrenează pe soldaţii ucraineni să lupte în „modul occidental”, cu mai puţină muniţie

Regatul Unit îi antrenează pe soldaţii ucraineni să lupte mai mult într-un „mod occidental” şi să folosească mai puţină muniţie decât în modul de luptă tradiţional sovietic, a afirmat miercuri ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Regatul Unit şi alţi aliaţi occidentali le oferă pregătire militarilor ucraineni şi livrează Kievului arme şi muniţie pentru a-l susţine în lupta sa cu Rusia, aminteşte Reuters.

„Ucraina foloseşte cantităţi uriaşe de muniţie ca să se apere, şi acesta este unul din motivele pentru care îi instruim (pe soldaţi) să lupte într-un mod occidental”, a declarat Wallace pentru Times Radio.

Acesta a mai spus că Regatul Unit a cumpărat şi comercializat muniţie după standardele sovietice, ajutând în acelaşi timp armata ucraineană să se schimbe pentru a obţine „acces la stocurile noastre de muniţie”.

„În acelaşi timp, îi pregătim pentru a ne asigura că (muniţia) este folosită într-un mod foarte productiv şi precis”, a precizat el.

„Modul rusesc sau sovietic de luptă presupune foarte multă muniţie, baraje masive de artilerie, iar noi niciodată nu ne-am pregătit de luptă în acest fel în cadrul NATO”, a explicat ministrul britanic.

Premierul britanic, Rishi Sunak, spunea, în urmă cu o săptămână, că „nimic nu este exclus” în ceea ce privește ajutorul militar pentru Ucraina, după ce a fost întrebat de un reporter dacă poate oferi un răspuns mai clar referitor la furnizarea de avioane militare britanice pentru armata Kievului.

„Când vine vorba despre avioane de luptă, evident că fac parte din discuție, acesta e și motivul pentru care am anunțat azi că vom antrena piloții militari ucraineni la standarde NATO”.

În ceea ce privește furnizarea de avioane Eurofighter Typhoon Ucrainei, Sunak a precizat că acestea sunt „piese extrem de sofisticate” și că antrenamentul unui pilot pentru un astfel de aparat ar putea dura „până la trei ani”.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Frații Tate rămân fără două milioane de lire sterline, după ce au fost acuzați de fraudă fiscală în Marea Britanie

Marea Britanie vrea să aloce cel puțin 2,5% din PIB pentru apărare, să poată face față amenințărilor Rusiei

Comisia Europeană acționează în justiție Marea Britanie din cauza restricțiilor post-Brexit privind circulația cetățenilor

Cine este Yang Tengbo, presupusul spion chinez apropiat de prințul Andrew, care controla o rețea de figuri britanice influente

Partenerii noștri