Secretar ungar de stat: Este o solicitare nerealistă a SUA să le oferim datele a sute de mii de maghiari care trăiesc în afara țării
„Este o solicitare nerealistă din partea Statelor Unite ale Americii să solicite Ungariei datele a 900 de mii de cetăţeni maghiari care trăiesc în afara graniţelor Ungariei, pe motiv că ar pune în pericol securitatea SUA”, a declarat Bence Rétvári, secretar de stat în cadrul Ministerului ungar de Interne, la un post de radio local, relatează hirado.hu. Marți, guvernul american anunța că impune restricții asupra deținătorilor de pașaport ungar în cadrul programului Visa Waiver.
Politicianul a declarat că cele două ţări încearcă de ani de zile să găsească o soluţie la problemele ridicate, iar Ungaria a trimis, în data de 10 iunie, o notă în care a făcut noi propuneri. Atunci, Statele Unite au luat decizia să înăsprească regulile de intrare în SUA.
„Este fără precedent (…), nerealistă” solicitarea ca o ţară să predea datele a sute de mii de cetăţeni ai săi, deoarece toate statele „le păzesc şi garantează legal” pentru acestea, iar Ungaria procedează la fel, a precizat politicianul.
Dacă SUA au avut obiecţii referitor la cineva care ar fi dobândit în mod necorespunzător cetăţenia maghiară, atunci s-a lansat procedura legală, şi, în caz că judecătoria a dat o decizie negativă, atunci persoanei respective i s-a retras cetăţenia, a precizat secretarul de stat.
Bence Rétvári a declarat că Ungaria va continua să menţină dialogul şi va acţiona în toate cazurile în care va primi o solicitare, adică va coopera cu aliatul său american.
Potrivit secretarului de stat, decizia SUA este mai mult o decizie simbolică, un mesaj politic, decât o problemă juridică practică, deoarece, acum, pentru fiecare intrare în SUA trebuie înaintată o cerere digitală şi nu se mai poate solicita intrare pentru un număr nelimitat de călătorii pe o perioadă de doi ani.
„Este un plus administrativ”, dar nu este o dificultate care să facă imposibilă călătoria maghiarilor, deoarece aceştia pot continua să călătorească în SUA fără a avea nevoie de viză, prin programul de renunţare la obligativitatea vizelor.
Bence Rétvári a explicat că nu s-a ridicat problema ca Ungaria să ofere datele a 900 de mii dintre cetăţenii săi, deoarece ar pune într-o situaţie periculoasă maghiarii de peste hotare, iar asta ar reprezenta un risc pentru ei. „Întotdeauna punem pe primul loc interesele maghiarilor”, a explicat politicianul.
Acesta a mai adăugat că nu contează de care parte a graniţei s-a născut cineva. Cei care nu iau apărarea maghiarilor de peste hotare vor înceta, mai devreme sau mai târziu, să mai ia apărarea maghiarilor din interiorul ţării, precizează el.
Nu se poate presupune că este nevoie de o listă cu 900 000 de persoane doar pentru că pot exista unul sau două cazuri în care cineva a primit cetăţenia în mod ilegal. În astfel de situaţii, cazurile ilegale trebuie investigate, nu să se creeze o situaţie dezavantajoasă pentru 900 000 de persoane, a declarat Bence Rétvári.
Bence Rétvári a mai afirmat că Ungaria rămâne o ţară parteneră şi va continua să acţioneze cât mai repede posibil, cât mai cuprinzător şi mai corect posibil la solicitările SUA.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News