Scholz i-a spus lui Netanyahu, la Berlin, că „există o nevoie urgentă de a ameliora situaţia umanitară” din Fâșia Gaza
„Există o nevoie urgentă de a ameliora situaţia umanitară” în Fâşia Gaza, a declarat, sâmbătă, cancelarul german, Olaf Scholz, în cadrul unei convorbiri telefonice cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, relatează AFP, citat de Agerpres.
Cancelarul german „a subliniat nevoia urgentă de a ameliora situaţia umanitară a locuitorilor din Fâşia Gaza”, a transmis, sâmbătă, cancelaria de la Berlin într-un comunicat. „Armistiţii umanitare ar putea contribui la o ameliorare substanţială a asistenţei aduse populaţiei”, a adăugat el.
Benjamin Netanyahu a prezentat, la rândul său, „eforturile Israelului pentru a-i proteja pe civilii din Fâşia Gaza”, potrivit comunicatului.
Cancelarul Olaf Scholz l-a asigurat pe Netanyahu de „deplina solidaritate a Germaniei cu israelienii”. Scholz și-a luat angajamentul că sprijinul Germaniei pentru Israel este de neclintit, potrivit comunicatului.
Aceste declaraţii vin a doua zi după o vizită a preşedintelui turc la Berlin, ocazie cu care diferenţele de opinie între cei doi lideri privind conflictul din Orientul Mijlociu au fost evidente.
În cadrul unei conferinţe de presă comune, Olaf Scholz a cerut, vineri, să nu fie pus sub semnul întrebării „dreptului Israelului de a se apăra” şi Erdogan a făcut apel la Israel să-şi înceteze imediat” bombardamentele împotriva Fâşiei Gaza.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News