Live

Schimbări politice în Germania: Aripa de dreapta a opoziţiei conservatoare îşi formează propriul partid

Data publicării:
Werteunion a anunţat, după o adunare generală, că se separă de CDU și CSU. FOTO: Profimedia Images

Aripa de dreapta a opoziţiei conservatoare din Germania a anunţat sâmbătă că se scindează şi îşi formează propriul partid, cu planuri de a candida la alegerile regionale din septembrie, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Werteunion („Uniunea Valorilor”) a anunţat, după o adunare generală, că se separă de CDU, partidul fostului cancelar Angela Merkel, şi CSU, aliatul său regional din Bavaria.

Partidul va fi fondat rapid, astfel încât să poată participa la alegerile din landurile Turingia, Saxonia şi Mecklenburg-Pomerania de Vest din septembrie. Acest lucru s-ar putea întâmpla cel mai devreme în februarie, potrivit unor surse la curent cu acest subiect.

„Cu o largă majoritate, membrii Werteunion au votat pentru crearea unui partid cu acelaşi nume. Partidul ar putea candida deja la alegerile regionale din estul Germaniei şi să lucreze cu toate partidele (...) care sunt pregătite pentru schimbări politice în Germania”, a declarat liderul său, Hans-Georg Maassen, fără a exclude cooperarea cu partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).

Acest partid anti-imigraţie conduce în sondajele de opinie în trei alegeri de land din estul ţării, unde are cei mai mulţi susţinători.

Principalele partide, cum ar fi CDU şi Partidul Social Democrat (SPD) al cancelarului Olaf Scholz, au exclus o coaliţie cu AfD.

Werteunion a fost creat în 2017 de un grup de membri ai CDU şi CSU care s-au opus politicilor Angelei Merkel

Werteunion a fost creat în 2017 de un grup de membri ai CDU şi CSU care s-au opus politicilor Angelei Merkel, în special deciziei de a primi sute de mii de refugiaţi în Germania.

Hans-Georg Maassen este un fost şef al serviciului de informaţii interne al Germaniei, care a fost forţat să demisioneze în 2018 după comentarii controversate privind imigraţia.

Noul partid a declarat că are aproximativ 4.000 de membri, majoritatea proveniţi din CDU şi CSU.

Anunţul survine în contextul în care AfD este în centrul atenţiei după dezvăluirile că unii dintre membrii săi au participat la o întâlnire în noiembrie privind unele planuri de expulzare în masă a imigranţilor şi a cetăţenilor germani de origine străină „neasimilaţi”.

Doi membri ai Werteunion au fost prezenţi la întâlnirea de la Potsdam, care a fost dezvăluită de site-ul german de investigaţii Correctiv.

AfD, la rândul său, a confirmat prezenţa membrilor săi, dar a negat că susţine proiectul „remigraţiei” apărat la această întâlnire de o figură a mişcării identitare radicale, austriacul Martin Sellner, un susţinător al teoriei conspiraţioniste a „marii înlocuiri”.

Dezvăluirile despre întâlnire au zguduit Germania, conţinutul discuţiilor determinând comparaţii cu ideologia nazistă.

Demonstraţiile împotriva AfD s-au înmulţit în Germania în urma acestor relatări şi sunt planificate în 100 de localităţi de vineri până duminică. Peste 100.000 de persoane au participat sâmbătă la manifestaţii în toată Germania.

Odată cu crearea de noi partide, peisajul politic al Germaniei riscă să se fragmenteze şi mai mult după formarea Alternativei pentru Germania (AfD) în urmă cu 11 ani, care a luat voturi de la formaţiunile politice tradiţionale, cum ar fi SPD (social-democraţi) şi CDU (conservatori).

Sahra Wagenknecht, o figură binecunoscută în extrema stângă germană, şi-a lansat, de asemenea, propriul partid la începutul lunii ianuarie.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Mărturii cutremurătoare ale martorilor care au văzut cum s-a întâmplat atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Partenerii noștri