Schimbare de plan la Madrid: Zelenski a fost așteptat la aeroport chiar de regele Felipe. El Pais: Ucraina va primi rachete Patriot
Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a ajuns luni în Spania pentru o vizită oficială. El a fost întâmpinat la aeroport de regele Felipe al VI-lea și de alți oficiali spanioli. Biroul guvernului spaniol comunicase anterior că liderul de la Kiev va fi primit de premierul Pedro Sanchez.
Bolojan, despre fricile privind agenda de tip LGBT: Nu e a țării noastre. Ce spune liderul PNL despre stagiul militar obligatoriu
„Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial”. Avertismentul ministrului de Externe al Ungariei
Încă doi români au fost identificați printre decedații din Spania, în urma inundațiilor catastrofale
Spaniolii își învelesc mașinile cu folie de plastic și le ancorează de stâlpi
VIDEO: Protest cu zeci de mii de oameni în Valencia, în urma inundațiilor. Ce au reclamat oamenii
Inundații în Spania: Furtunile au făcut prăpăd în Barcelona, în timp ce în zona Valenciei salvatorii încă mai caută supraviețuitori
Revoltă în Spania. Oamenii l-au numit „asasin” pe regele Felipe, în timp ce aruncau cu noroi și lemne spre el. „Ne-ați abandonat”
Kievul vrea să recruteze încă 160.000 de soldaţi
Prețurile la carburanți au crescut pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu și din Ucraina. Expert: Urmează și alte scumpiri
Unul dintre principalele puncte de pe ordinea de zi ale vizitei lui zelenski în Spania ar fi semnarea unui acord bilateral de securitate cu Spania, similar celor deja semnate între Kiev și alte nouă țări. Regatul Unit, Germania, Franța, Danemarca, Italia, Canada, Țările de Jos, Finlanda și Letonia au semnat deja acorduri bilaterale cu Kiev. Garanțiile de securitate ar presupune obligații explicite și de lungă durată și ar spori capacitatea Ucrainei de a rezista agresiunii ruse. Garanțiile ar acoperi, de asemenea, sancțiuni, ajutor financiar și la reconstrucție de după război.
Spania intenţionează să trimită Ucrainei rachete Patriot şi tancuri Leopard, ca parte a unui pachet de ajutor militar de 1,13 miliarde de euro anunţat în aprilie, a informat luni ziarul El Pais, citând surse sub rezerva anonimatului apropiate acestui dosar, relatează Reuters. Acesta ar fi cel mai mare pachet de ajutor militar al Spaniei pentru Ucraina până în prezent.
Familia regală a Spaniei a comunicat că regele Felipe al VI-lea îl va primi pe Zelenski la palat, unde „regele Felipe și regina Letizia vor găzdui un prânz în onoarea sa”. Este prima vizită a lui Zelenski în Spania de la preluarea mandatului în 2019.
Călătoria fusese programată inițial pentru mijlocul lunii mai, dar a fost amânaată din cauza „situației interne gravă din Ucraina la acel moment”. În 10 mai, Rusia a lansat o nouă ofensivă în nordul regiunii Harkov. Forțele Moscovei au reușit să avanseze până la 10 kilometri în regiune, dar au fost oprite de prima linie de apărare. Deși Harkov continuă să fie puternic bombardat, situația s-a stabilizat, iar Statul Major al Ucrainei a declarat pe 24 mai că forțele sale desfășoară contraatacuri.
În 22 mai, după ce călătoria inițială a fost anulată, Sanchez a confirmat că acest lucru este încă pe ordinea de zi și a susținut că Guvernul său a făcut „progrese decisive în relațiile bilaterale cu guvernul ucrainean”. „Pot să vă anunț că, de îndată ce situația de pe front o va permite, vom semna un acord cu Ucraina care va spori cooperarea economică, socială și instituțională dintre țările noastre”, a adăugat premierul spaniol.
Cele două țări au încheiat discuțiile asupra conținutului acordului pe 7 mai, când Sanchez și-a confirmat și participarea la summitul pentru pace al Ucrainei care va avea loc în Elveția în perioada 15-16 iunie.
Vizita lui Zelenski în Spania vine pe fondul solicitărilor continue și sporite din partea Ucrainei pentru ca aliații să ofere mai mult sprijin pentru apărarea antiaerienă în lupta împotriva atacurilor aeriene ruse. Zelensky le cere, de asemenea, aliaților occidentali să permită Kievului să folosească armele occidentale pentru a lovi ținte militare în Rusia, un subiect care probabil va fi discutat și în Spania, scrie Kyev Independent.
"Știm fiecare punct unde sunt concentrate trupele ruse. Cunoaștem toate zonele din care sunt lansate rachete și avioane de luptă rusești", a spus Zelensky în discursul său din 26 mai. „Distrugerea acestei forțe teroriste, salvarea a mii de vieți și garantarea că extinderea războiului va fi oprită reprezintă o decizie pur politică. O decizie care trebuie luată”.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News