Live

Şapte concurente la Miss Univers Indonezia acuză organizatorii că le-au obligat să se dezbrace și să se supună unor examinări fizice

Data actualizării: Data publicării:
Şapte concurente la Miss Univers Indonezia acuză organizatorii că le-au obligat să se dezbrace și să se supună unor examinări fizice. Foto: Instagram/Miss Univers Indonezia

Şapte concurente la concursul Miss Univers Indonezia au depus o plângere la poliţie, acuzând organizatorii de hărţuire sexuală, a anunţat marţi avocatul lor.

Organizatorii concursului, care a avut loc la Jakarta între 29 iulie şi 3 august, le-ar fi cerut celor 30 de finaliste să se dezbrace cu două zile înainte de ceremonia de încoronare pentru a se supune unor examinări fizice.

Reprezentanţii companiei care organizează concursul Miss Univers Indonezia, PT Capella Swastika Karya, au insistat asupra necesităţii de a examina orice „cicatrici, celulită sau tatuaje de pe corpurile lor”, a declarat pentru AFP avocata finalistelor, Mellisa Anggraini, citată de news.ro.

„Finalistele nu ştiau că vor fi supuse unei astfel de proceduri, întrucât iniţial trebuia să fie vorba de o probă”, a subliniat avocata.

Cele 30 de finaliste ar fi fost supuse acestor examinări fizice, iar cinci dintre ele ar fi fost chiar fotografiate. Numărul de reclamante ar putea creşte, potrivit avocatului, acum că şapte finaliste au decis deja să depună o plângere.

Plângerile vor fi analizate şi pot servi „ca bază pentru investigaţii ulterioare”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al poliţiei din Jakarta, Trunoyudo Wisnu Andiko.

Directorul naţional al Miss Univers Indonezia, Poppy Capella, a mulţumit tuturor pe Instagram pentru că au împărtăşit cu noi „opiniile, sentimentele şi analizele lor” după incident.

Scopul concursului de la Jakarta a fost acela de a selecta reprezentanta Indoneziei la concursul anual Miss Univers, care va avea loc în El Salvador pe 18 noiembrie. Concursul de frumuseţe Miss Univers există din 1952.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blake Lively îl acuză pe Justin Baldoni, partenerul ei din filmul „It Ends with Us”, de hărţuire sexuală şi defăimare

Lege adoptată în Camera Deputaților: Petițiile anonime vor fi luate în considerare dacă se referă la hărțuiri sexuale

Actorul Gérard Depardieu, judecat pentru agresiune sexuală, lipseşte de la proces din motive de sănătate şi a cerut o amânare

Aproape 150 de femei au intentat procese magazinului de lux Harrods, al cărui fost patron Al Fayed e acuzat de viol și hărțuire sexuală

Partenerii noștri