Live

Rusoaicele pușcăriașe au fost ademenite să se ducă la război să fie lunetiste. După aceea au aflat că erau doar "carne de tun"

Data actualizării: Data publicării:
Ministerul rus al Apărării a început să recruteze deținute pentru frontul din Ucraina. FOTO UFSIN (Meduza)

Ministerul rus al Apărării a început să recruteze deținute dintr-o închisoare pentru femei din regiunea Leningrad în toamna anului 2023. Sub mirajul banilor și al libertății promise, unele femei au decis să meargă pe front în Ucraina, sperând să fie eliberate mai devreme și să aibă șansa să-și revadă copiii. Unora li s-a promis că vor fi lunetiste sau asistente, dar între timp s-a aflat că au fost trimise în prima linie, să fie „carne de tun”. Femeile din penitenciarul nr 2 au povestit că și ele au semnat contracte cu armata și au dat detalii despre ce au aflat.

Poveștile lor au fost relatate pe site-ul meduza.

Echipele de recrutare de la Ministerul rus al Apărării au venit la penitenciar de cel puțin două ori înainte de Anul Nou, spune o fostă deținută numită în articol Maria. Ea a fost eliberată din închisoare în februarie 2024, după ce a ispășit mai mult de un an pentru o infracțiune fără violență. Potrivit Mariei, prima vizită a avut loc în septembrie anul trecut. „Au chemat câteva sute de persoane și le-au spus că după un an condamnarea lor va fi ștearsă”, își amintește ea. Listele erau întocmite complet aleatoriu, nu țineau cont de faptele pentru care erau femeile condamnate. Olga Romanova, șefa organizației pentru drepturile deținuților din Rusia, a declarat că atunci când face recrutări pentru Ucraina, Ministerul Apărării nu ține cont de gravitatea infracțiunii unui deținut.

În închisoarea de femei nr. 2 sunt acum 700 de deținute. 30-40 dintre ele au semnat contracte să meargă la război în toamna lui 2023. Au semnat contracte pentru doi ani și au plecat la război.

Rusia a început să recruteze pentru prima dată femei deținute în Donețk, la începutul anului 2023. Până la sfârșitul verii, Ministerul Apărării și-a extins recrutarea spre sudul Rusiei.  

Romanova estimează că până la 1.000 de deținute au fost deja recrutate în armata rusă pentru a lupta în Ucraina. Cu toate acestea, este greu de spus câte au fost deja trimise pe front. La începutul anului 2023, Statul Major al Forțelor Armate ucrainene a fost primul care a raportat că prizoniere ruse erau duse pe front. Romanova spune că a văzut imagini cu femei ucise pe front pe rețelele sociale ucrainene.

Recrutorii le spuneau femeilor că pe front vor fi angajate ca lunetiste și asistente. Cu toate acestea, din câte știe Romanova, prizonierele erau de fapt trimise în prima linie a frontului. „Li se spuneau povești că vor fi lunetiste, dar ai nevoie de pregătire specială pentru asta”, spune Romanova. „Evident că nu poți fi lunetist pur și simplu, aşa că merg ca și carne de tun. Este greu de spus dacă acolo au parte de vreo pregătire. Nu am auzit niciodată să se facă antrenamente”.

Recrutorii Ministerului Apărării s-au întors la penitenciarul nr 2 chiar înainte de Anul Nou, ca să vorbească iar cu deținutele.

Maria afirmă că s-au promis și bani, „o plată unică între 300.000-400.000 de ruble (3.200-4.300 dolari), iar apoi un salariu de peste 100.000 de ruble (1.100 de dolari pe lună).”. Un apropiat al altei deținute a vorbit despre alte sume - un milion de ruble (10.800 de dolari) în avans și apoi 300.000 de ruble (3.200 de dolari) pe lună.

„Nu voiam să merg la război. Nu vreau să-mi risc viața”, explică Maria decizia ei de a nu semna un contract cu armata rusă. „Majoritatea femeilor s-au opus.  Toată lumea are familii, copii. Războiul este treabă de bărbat, nu de femeie”, a adăugat ea.

Cele care au semnat contractele au făcut-o pentru bani sau pentru eliberarea anticipată. Altele doreau să iasă din închisoare pentru a putea recăpăta custodia copiilor. Femeile s-au gândit că dacă ar putea ieși într-un an, atunci și-ar putea recupera copiii mai repede, a adăugat Maria.

Una dintre deținutele care a semnat contractul cu Ministerul rus al Apărării este Irina (acesta fiind numele prezentat în articol). I-a spus unei prietene că a acceptat pentru că „a vrut să aibă dosarul curat și să-și recupereze copiii”.

La sfârșitul lunii februarie 2024, în penitenciarul nr 2 sunt încă femei care așteaptă să meargă pe front, dar nu știu când va fi asta. Potrivit Olgăi Romanova, trimiterea femeilor la război a devenit mai dificilă din toamna trecută, când Rusia a schimbat condițiile pentru condamnații care servesc în armată. Înainte, condamnații care mergeau pe front erau eliberași după șase luni. Acum, sunt obligați să rămână pe front până la sfârșitul războiului, la fel ca soldații profesioniști.

În iunie 2023, Duma de Stat a Rusiei a adoptat un proiect de lege privind „eliberarea condiționată”, pentru a defini mai bine statutul condamnaților care servesc în prima linie. Potrivit legii, prizonierii ruși care semnează un contract cu Ministerul Apărării și sunt mobilizați pot primi pedepse cu suspendare. Cu toate acestea, eliberarea oficială sau ștergerea dosarului sunt posibile numai dacă condamnatul primește o distincție militară sau este eliberat din armată. Deoarece decretul de mobilizare semnat de Vladimir Putin este încă în vigoare, există doar trei modalități posibile de a ieși din serviciul militar: încheierea războiului, externarea medicală sau atingerea limitei de vârstă maximă pentru serviciul militar.

 „Acum, toată lumea este trimisă la război nu ca persoane grațiate, ci ca persoane eliberate condiționat și sunt lăsate acolo până la sfârșitul războiului. Și nimeni nu știe dacă aceste femei ar trebui să lupte după regulile vechi sau noi. Dar presupun că femeile vor refuza să lupte la infinit”, spune Romanova.

Unele femei au reușit să rezilieze contractele militare, dar aletele nu. „Unele femei sunt îngrijorate că acum ar putea fi luate la război când vor fi eliberate”, spune Maria. „Se zvonește că nu există o dată de încheiere specificată pentru chemarea persoanelor care au semnat contracte”, adaugă ea.  

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Situație dificilă pentru forțele ucrainene pe front. Armata lui Putin pune presiune pe un oraș important din nord-estul Ucrainei

Reacția premierului polonez Donald Tusk, după atacul masiv al Rusiei asupra Ucrainei: Nimeni nu-l oprește pe Putin cu telefoane

Cum se apără Olaf Scholz, după convorbirea telefonică pe care a avut-o cu Vladimir Putin

Fiul miliardarului Warren Buffett ajută Ucraina să-și demineze terenurile agricole. Ministrul Economiei: „Batem la fiecare uşă”

Partenerii noștri