Live

Rușii se plâng că Germania va desfășura trupe de apărare în Lituania și spun că decizia va „escalada tensiunile”

Data publicării:
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. FOTO: Profimedia Images

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, s-a plâns, luni, de posibilitatea desfășurării de trupe germane pe teritoriul Lituaniei, spunând că o astfel de acțiune ar duce la „escaladarea tensiunilor”, relatează Reuters, citat de Agerpres.

NATO şi Lituania au transmis că vor finanţa parţial desfăşurarea permanentă a 5.000 de militari germani în Lituania începând cu 2027, atunci când brigada germană va fi pregătită complet de luptă. Lituania are frontieră terestră comună cu Letonia, Polonia, Rusia şi cu aliatul acesteia Belarus.

Potrivit acordului între Germania şi Lituania, un centru preliminar de comandă va fi creat în statul baltic în al doilea trimestru din 2024. Ulterior, personalul brigăzii germane va fi suplimentat până cel mai târziu la finalul anului viitor, urmând să fie format din 4.800 de militari şi 200 de angajaţi civili.

Nucleul brigăzii din Lituania va fi format, iniţial, din două batalioane de infanterie din landurile germane Bavaria şi Renania de Nord-Westphalia. Al treilea batalion va fi un grup tactic de luptă al NATO, cunoscut ca o prezenţă avansată consolidată. Acest batalion se află deja în Lituania sub comandament german, iar personalul său este asigurat prin rotaţie.

Lituania asigură, la centrul de la Rukla, repararea tancurilor germane Leopard 2 avariate în războiul din Ucraina. Ucraina a primit de la aliaţii săi occidentali 71 de tancuri Leopard 2 pe care le utilizează în războiul pe care Rusia îl poartă împotriva sa.

Produse iniţial în Germania de Vest în 1979, în timpul Războiului Rece, tancurile Leopard au fost concepute în vederea unei eventuale confruntări cu forţele sovietice.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Mărturii cutremurătoare ale martorilor care au văzut cum s-a întâmplat atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Partenerii noștri