Rușii înaintează spre orașul strategic Pokrovsk din Ucraina. Generalul Sîrski: „Situaţia este dificilă”
Comandantul forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a declarat, duminică, că situaţia este „dificilă" în zona principalului atac al Rusiei, care este concentrat în estul Ucrainei, în apropiere de Pokrovsk, dar a precizat că toate deciziile necesare sunt luate, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Sîrski nu a furnizat locaţia exactă a principalei ofensive ruse, dar anterior atât el, cât şi preşedintele Volodimir Zelenski au spus că forţele ruse vizează oraşul Pokrovsk, important din punct de vedere strategic.
„Situaţia este dificilă în direcţia principalului atac al duşmanului. Dar toate deciziile necesare la toate nivelurile au fost luate fără întârziere", a declarat Sîrski pe Telegram.
„Dacă pierdem Pokrovsk”, a avertizat expertul militar Mykhaylo Zhyrokhov, „întreaga linie a frontului se va prăbuși”, potrivit BBC.
Oleksandr Sîrski a declarat săptămâna trecută că a petrecut mai multe zile pe frontul estic din apropiere de Pokrovsk şi a descris luptele de acolo drept „excepţional de dure".
Rusia, care a ocupat bucăţi din estul Ucrainei după lansarea invaziei sale în februarie 2022, continuă să avanseze lent în urma unor lupte dure. Avansurile au continuat după ce Ucraina a lansat o ofensivă surpriză în regiunea Kursk pe 6 august, aparent pentru a obţine reorientarea unor resurse ruse şi a întări poziţia Kievului în orice viitoare negocieri.
Starea ofensivei de la Kursk a Ucrainei
Între timp, progresul ofensivei transfrontaliere a Ucrainei a încetinit considerabil în ultima săptămână. Sudzha - cea mai mare așezare pe care Ucraina a capturat-o în interiorul Rusiei - are o populație de aproximativ 5.000 de locuitori, adică de trei ori mai puțin decât cea din Novohrodivka, așezarea capturată de Rusia la începutul acestei săptămâni.
Marți, comandantul șef al Ucrainei a declarat că forțele de la Kiev au ocupat 1.294 km pătrați de teritoriu în interiorul Kurskului, inclusiv 100 de așezări - și au capturat 594 de soldați ruși în acest proces.
„Unul dintre obiectivele operațiunii ofensive în direcția Kursk a fost deturnarea forțelor inamice semnificative din alte direcții, în primul rând din direcțiile Pokrovsk și Kurakhove”, a spus generalul Syrskyi marți. Însă acest obiectiv pare să fi eșuat. Forțele ruse nu au fost redistribuite de pe linia frontului Pokrovsk. Dimpotrivă, au fost întărite de trupe suplimentare și înaintarea lor s-a accelerat.
Editor : C.S.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News