Live

Rușii din Serbia protestează la Belgrad împotriva războiului lui Putin

Data publicării:
În Serbia a ajuns, recent un număr mare de opozanți la regimul lui Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Rușii stabiliți în Serbia au organizat, sâmbătă, un protest împotriva dictatorului rus, Vladimi Putin, și împotriva războiului din Ucraina. Organizat de Societatea Democrată Rusă, o organizație a cetățenilor ruși din Serbia, protestul a marcat 10 luni de război, iar oamenii i-au cerut lui Putin retragerea trupelor din Ucraina și încheierea războiului.

Manifestanţii, care s-au strâns într-o piaţă din centrul capitalei sârbe sub sloganul „Pace pentru Ucraina, libertate pentru Rusia”, purtau bannere cu inscripţii precum „Putin, josă  mâinile de pe Ucraina”, „Libertate pentru Ucraina” sau „Opriţi războiul”.

Protestatarii au scandat sloganuri precum „Putin la Haga”, pentru a fi judecat pentru crime de război, „Libertate” sau „Navalnîi”, numele de familie al liderului opoziţiei din Rusia, Aleksei Navalnîi, aflat, în prezent, în închisoare. Ei au mărşăluit pe străzile din centrul Belgradului, dar poliţia i-a împiedicat să se apropie de clădirea ambasadei Rusiei.

Organizatorii au transmis, într-un comunicat, că în cele zece luni de război, sute de mii de vieţi omeneşti şi zeci de oraşe au fost distruse, iar milioane de oameni au fost nevoiţi să-şi abandoneze casele. În Serbia s-au desfăşurat în câteva rânduri demonstraţii de protest împotriva agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, dar au avut loc şi întâlniri ale organizaţiilor de dreapta, în sprijinul dictatorului rus.

Serbia, ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, a condamnat agresiunea Rusiei, dar până acum nu s-a alăturat sancţiunilor occidentale împotriva regimului criminal de la Kremlin. În Serbia a ajuns, recent un număr mare de opozanți la regimul lui Vladimir Putin. 

Rusia este un aliat tradiţional al Serbiei şi îi apără interesele în forurile internaţionale, cum este cazul nerecunoaşterii independenţei declarate unilateral de Kosovo, în 2008.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un general rus care a raportat victorii inexistente de pe front a fost mazilit de Putin. „Poți face greșeli, dar nu poți minți”

Fostul președinte taiwanez îndeamnă SUA să acorde prioritate ajutorării Ucrainei în detrimentul țării sale: „Noi încă mai avem timp”

Femeile finlandeze care se antrenează de teama unui război cu Rusia. „Este posibil să fim următorii”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

Partenerii noștri