Live

Rușii au bombardat cu rachete porturi din regiunea Odesa

Data publicării:
Portul Odesa, în urma unor atacuri rusești, din vara anului 2022. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

Rușii au lansat atacuri cu rachete asupra infrastructurii portuare din regiunea Odesa, în sudul Ucrainei, a declarat, marți seară, guvernatorul regional Oleh Kiper, citat de Reuters.

Rusia, care a invadat Ucraina în februarie 2022, şi-a intensificat atacurile asupra infrastructurii portuare de la Dunăre şi de la Marea Neagră după ce s-a retras în iulie dintr-un acord mediat de ONU şi Turcia, care garanta transportul în siguranţă al cerealelor ucrainene.

„Invadatorii au lovit infrastructura portuară din Odesa. Nu au fost răniţi oameni”, a declarat guvernatorul din Odesa, Oleh Kiper, pe contul său de Telegram.

Anterior, comandamentul Sud al armatei ucrainene raportase pe aplicaţia de mesagerie Telegram lovituri în districtul Belgorod-Dnestrovsk din regiunea Odesa cu rachete care au lovit un spaţiu deschis şi clădiri administrative, precizând că Rusia a utilizat în acest atac rachete Kh-31P.

Anterior, agenţia de presă ucraineană RBC anunţase că în regiunea Odesa s-au auzit mai multe explozii, la aproximativ două minute după declanşarea sirenelor de alarmă.

Acordul privind transportul de cereale prin porturile ucrainene de la Marea Neagră, mediat de ONU şi Turcia, nu a mai fost prelungit în iulie când Rusia şi-a declinat participarea, pe motiv că cererea sa de ridicare a sancţiunilor asupra exporturilor sale de cereale şi îngrăşăminte nu a fost satisfacută.

Ucraina a deschis de atunci ceea ce spune că este un coridor umanitar în încercarea de a sparge blocada de facto a Rusiei şi a acuzat Moscova că ţinteşte şi această rută.

Mai multe regiuni ucrainene au fost vizate în cursul nopţii de luni spre marţi de un atac combinat al Rusiei cu drone kamikaze şi rachete balistice. Antiaeriana ucraineană a doborât 9 din cele 10 drone Shahed lansate de Rusia şi o rachetă balistică de tip Iskander-K dintr-un număr de cinci, conform RBC.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Văduva lui Aleksei Navalnîi, Iulia Navalnaia, cere continuarea luptei pentru o Rusie „liberă şi paşnică”

Kremlin: Pacea, nu războiul, este acum prioritatea pentru Rusia și SUA

Ucraina. Ziua de ieri a fost cea mai grea pe câmpul de luptă, de la începutul anului

Președintele Dumei de Stat de la Moscova vorbește despre „isterie la Munchen” și spune că UE este deconectată de la realitate

Partenerii noștri