Live

Rușii atacă în estul Ucrainei cu 100.000 de militari: un amestec de trupe de elită și unități de sacrificiu, formate din foști deținuți

Data actualizării: Data publicării:
Militari ruși în cadrul unui exercițiu de luptă. Foto: Profimedia Images

Armata rusă folosește un amestec de trupe de elită cu unități formate din foști deținuți, în cadrul noilor acțiuni ofensive declanșate în estul Ucrainei, în regiunea Kupiansk (situată între regiunile Harkov și Luhansk). Deși ministerul rus al Apărării a anunțat că trupele ruse au obținut câștiguri teritoriale limitate, forțele Moscovei nu vor putea să avanseze ori să reușească o străpungere decisivă a lniei frontului, din cauza calității slabe a trupelor, se arată în cel mai recent raport al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), publicat luni dimineața (ora României).

Conform ministerului rus al Apărării, forțele ruse au reușit să avanseze 2 kilometri de-a lungul frontului și 1,5 kilometri în adâncimea sa, într-o zonă neprecizată pe axa Kupiansk.

Conform ISW, rușii urmăresc să atragă în zona Kupiansk rezervele armatei ucrainene, astfel încât aceste trupe să nu poată fi folosite în zonele de front unde forțele Kievului se află deja în contraofensivă.

Concomitent, rușii transferă trupe în regiunea Bahmut, unde ucrainenii raportează zilnic noi avansuri pe flancuri, în încercarea de a fixa și ei în această zonă cât mai multe trupe rusești, inclusiv unități de elită din regimentele de parașutiști ale Moscovei.

„ISW estimează în continuare că forțele ruse nu vor reuși, cel mai probabil, să avanseze ori să obțină o spargere a frontului între regiunile Harkov și Luhansk, în parte din cauza slabei calități a forțelor ruse desfășurate în această zonă. Conform surselor ucrainene și ruse, în regiunea Kupiansk operează elemente ale Armatei 1 de Gardă Tancuri și unitățile de „Asalt-Z”, alcătuite din foști deținuți”, se arată în raportul ISW.

Unitățile de „Asalt-Z” au un moral scăzut și probleme de disciplină, în vreme ce Armata 1 de Gardă Tancuri a suferit deja pierderi grele în Ucraina și are capacitatea de luptă afectată, conform ISW.

Cu toate acestea, oficialii armatei ucrainene au declarat că Rusia a concentrat peste 100.000 de militari și 900 de tancuri pe linia frontului dintre Harkov și Luhansk.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Serghei Polunin, dansatorul ucrainean cu portretul lui Putin tatuat pe piept, anunţă că părăseşte Rusia

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Oficialii europeni discută despre restricționarea circulației diplomaților ruși în UE

Partenerii noștri