Zaharova, nou delir: Susține că Ucraina vinde organe recoltate de la militarii ruși răniți sau uciși. Clienții, din state UE și NATO
De la debutul invaziei ruse în Ucraina, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a făcut în nenumărate rânduri afirmații controversate, iar ultima nu face excepție, relatează Sky News. Ea susține acum că Ucraina recoltează organe de la militarii ruși răniți, sau de la cei uciși pe câmpul de luptă și le vinde pe piața neagră. Iar clienții ar proveni din țările UE și NATO.
Kievul nu a comentat aceste afirmații, dar este important de menționat că niciun organism internațional independent nu a găsit vreo dovadă care să susțină afirmațiile lui Zaharova.
„Se știe de mult că Ucraina a devenit unul dintre liderii mondiali ai pieței negre de transplant ”, a scris Zaharova pe Telegram.
Ea susține că Ucraina a prelevat ilegal organe din cadavre, încă de la sfârșitul anilor 1990, la câțiva ani după ce Uniunea Sovietică s-a dizolvat și Ucraina a devenit independentă. Iar situația s-ar fi înrăutățit din 2014, anul în care în urma revoluției a fost înlăturat președintele pro-Kremlin al Ucrainei.
„Există dovezi”, scrie ea fără să însă să vină cu vreo dovadă, „că în iunie 2023, reprezentanții Ministerului Sănătății ai uneia dintre țările NATO au convenit cu partea ucraineană cu privire la livrarea unui vagon frigorific cu organe și părți de corp uman, care se folosesc cel mai des în transplantologie.
„Acestea sunt corneea ochilor, unele oase, țesuturile conjunctive, inimile și ficatul”.
Zaharova spune că știe și prețurile. Susține că inimile sunt vândute cu aproximativ 21.000 de lire sterline, iar rinichii cu aproximativ 11.000 de lire sterline. De asemenea, purtătoarea de cuvânt a MAE rus spune că sunt colectate și organe de la copii.
Nu este prima dată când Zaharova face speculații despre vânzările de organe pe piața neagră. Ea a lansat acuzații împotriva Ucrainei în luna mai, și împotriva Republicii Moldova în februarie.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News