Live

Rusia promite 90.000 de dolari pentru familiile deținuților care sunt dispuși să moară pe frontul din Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Grupul Wagner ar fi oferit prizonierilor din Sankt Petersburg salarii mari și posibile amnistii în schimbul a 6 luni de serviciu în războiul din Ucraina. Foto: Profimedia Images

Închisorile și companiile din Rusia recrutează voluntari pentru a lupta în Ucraina, potrivit relatărilor din presa independentă din această săptămână, transmite Moscow Times.

Acțiunea pare o încercare a armatei ruse de a înlocui forțele sale epuizate ca urmare a unui efort de uzură de a captura teritoriile din sudul și estul Ucrainei.

Wagner, o companie militară privată cu legături cu Kremlinul, ar fi oferit prizonierilor din Sankt Petersburg și Nijni Novgorod salarii mari și posibile amnistii în schimbul a 6 luni de serviciu în armată, relatează publicația de investigații iStories.

„Rudei mele i s-a spus: «Este foarte dificil să depistezi naziști acolo (în Ucraina), sunt foarte bine antrenați”, a declarat un membru al familiei unui deținut anonim pentru iStories, povestind spusele rudei care s-a întâlnit cu recrutorii.

„Au spus: «Vei fi în avangardă ajutând la detectarea naziștilor, așa că nu toată lumea se va întoarce»”.

Rusia a trimis trupe în Ucraina pe 24 februarie cu scopul declarat de a „denazifica și demilitariza” vecinul său pro-occidental. După ce s-a chinuit să cucerească capitala ucraineană, Kievul, Moscova și-a schimbat atenția către estul Ucrainei pentru a doua fază a campaniei la sfârșitul lunii martie.

În loc de contracte în scris, voluntarii din închisori ar fi primit promisiuni verbale că 5 milioane de ruble (90.500 de dolari) vor fi plătite către familiile lor în cazul decesului.

La o închisoarea din Sankt Petersburg, 200 de deținuți inițial și-au exprimat interesul pentru ofertă, iar 40 în cele din urmă s-au înrolat, arată iStories.

Când rudele celor închiși l-au contactat pe directorul închisorii privind evenimentul, acesta a spus că auzea pentru „prima dată” de acțiunea de recrutare, relatează iStories.

Acțiuni similare de recrutare au fost sesizate la două șantiere navale administratre de United Shipbuilding Corporation, companie a statului, și de către compania minieră Metalloinvest a miliardarului Alișer Usmanov, potrivit Moscow Times.

Usmanov și United Shipbuilding Corporation sunt ambele sub sancțiunile americane, britanice și ale UE din cauza implicării lor în conflictul din Ucraina.

Administratorii de la șantierele navale ale Amiralității și cel Baltic din Sankt Petersburg ar fi oferit lucrătorilor contracte cu Ministerul Apărării cu salarii lunare de 300.000 de ruble (5.300 de dolari).

„Pare că i-au ales doar pe cei cu reședința în Sankt Petersburg (pentru a participa la evenimentul de recrutare)”, a declarat un lucrător anonim de la Șantierul Naval al Amiralității. El ar fi primit un ordin de convocare pentru a merge la biroul de înrolare militară la începutul lunii iunie.

Angajații șantierului naval au fost chestionați la biroul de înrolare, recrutorii în cele din urmă întrebând „sunteți de acord să serviți sub contract (militar)?”. Niciunul dintre colegii săi nu au fost de acord cu termenii, a declarat lucrătorul pentru Moscow Times.

La mina Lebedinski a companiei Metalloinvest din orașul de frontieră Belgorod, un lucrător a declarat pentru Moscow Times că o acțiune de recrutare era în desfășurare timp de câteva luni.

Metalloinvest a negat că activitatea sa de minerit ar fi oferit minerilor să se înscrie la serviciul militar. United Shipbuilding Corporation nu a răspuns solicitărilor pentru comentarii.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

I-a spus drept în față lui Cristiano Ronaldo: ”Mai ai puțin și mori”. Reacția fotbalistului în clipul care ”a rupt internetul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

Încă o regiune din Rusia cumpără adăposturi pentru principalele orașe, după ce Ucraina a început să lanseze rachete ATACMS

Ce spune Kremlinul despre acuzațiile că Rusia ar avea legătură cu tăierea cablurilor submarine din Marea Baltică

SUA trimit Ucrainei echipament de protecție nucleară și rachete HIMARS, dar nu menționează nimic despre minele antipersonal

Partenerii noștri