Live

Rusia acuză SUA că sunt primele responsabile pentru atacul cu rachete ATACMS împotriva Sevastopolului

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

Ministerul Apărării al Rusiei a acuzat Statele Unite că sunt primele responsabile pentru atacul cu rachete de duminică împotriva Sevastopolului în peninsula anexată Crimeea, în care au murit trei civili - inclusiv doi minori -, pentru că au furnizat Kievului rachetele ATACMS cu care a fost întreprins atacul, transmit EFE şi AFP.

„Responsabilitatea pentru atacul deliberat cu rachete împotriva populaţiei civile la Sevastopol revine înainte de toate Washingtonului, care a furnizat aceste arme Ucrainei, precum şi regimului de la Kiev, de pe teritoriul căruia a fost lansat acest atac”, a afirmat ministerul într-un comunicat.

Potrivit ministerului rus, „toate misiunile de zbor ale rachetelor tactico-operaţionale ATACMS din SUA sunt proiectate de specialişti nord-americani pe baza propriilor date de la sateliţii-spion ai Statelor Unite”.

„Aceste acţiuni nu vor rămâne fără răspuns”, a mai afirmat comandamentul militar rus.

Ministerul Apărării rus a informat mai devreme că forţele ucrainene au lansat asupra Sevastopolului - baza principală a Flotei ruse de la Marea Neagră - cinci rachete ATACMS, de fabricaţie americană, echipate cu focoase cu dispersie.

Patru rachete au fost doborâte de apărarea antiaeriană rusă, dar a cincea a deviat de la cursul sau şi a explodat pe coasta peninsulei, omorând trei civili - printre care două fetiţe de 2 şi, respectiv, 9 ani - şi rănind alţi 124, conform celui mai recent bilanţ al autorităţilor medicale, notează sursele citate de Agerpres.

Pe reţelele de socializare circulă videoclipuri care arată locuitori aflaţi la plajă alergând speriaţi la auzul exploziilor.

Comitetul rus de Investigaţie a informat că a deschis un dosar penal pentru terorism după atacul cu rachete şi că în prezent „stabileşte circumstanţele evenimentelor şi persoanele legate de atacul terorist, ale căror acţiuni vor fi evaluate juridic”.

„La locul incidentului lucrează anchetatori şi criminalişti”, a adăugat Comitetul.

Potrivit AFP, Washingtonul a anunţat în aprilie că a trimis rachete ATACMS Ucrainei, care le cerea de multă vreme pentru a putea lovi mai adânc în spatele frontului.

Ucraina utilizase pentru prima dată în octombrie rachete americane ATACAMS împotriva Rusiei, însă cele trimise recent dispun de o rază mai lungă de acţiune, de până la 300 km.

Ucraina nu a comentat până acum atacul de la Sevastopol.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Regina escrocheriei: Cum a reușit o femeie care s-a dat drept vrăjitoare și moștenitoarea unei mari averi să fure sute de mii de dolari

Mesajul direct pe care Zelenski i-l transmite lui Donald Trump, legat de încheierea conflictului din Ucraina

Ambasadoarea SUA la București laudă România: „A depășit toate așteptările în calitate de membru NATO”

Ciolacu: Sperăm ca SUA să ajungă cel puţin pe unul dintre primele trei locuri în topul investitorilor străini

Partenerii noștri