Live

Rusia a lansat Runiversalis, propria versiune a Wikipedia, unde nu există niciun articol despre războiul din Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Rusia a lansat Runiversalis, propria versiune a Wikipedia, unde nu există niciun articol despre războiul din Ucraina. Foto: Profimedia

Foștii editori ai „Wikipedia” în limba rusă au creat „Runiversalis” - o versiune proprie a cunoscutei enciclopedii online, scrie meduza.io.

În aparență, enciclopedia este similară cu „Wikipedia”. În articolul despre „Runiversalis” de pe „Wikipedia” se spune că „resursa este dezvoltată pe motorul wiki și folosește resursele fondului „Wikimedia”, (deja după ce am scris această notă, articolul a fost scos de pe „Wikipedia”, scrie autorul articolului de pe site-ul meduza.io).

Autorii noii enciclopedii au anunțat crearea „Runiversalis” pe 18 august, deși primele editări în aceasta, conform datelor, au fost făcute pe 9 iunie. SMI a atras atenția asupra proiectului rusesc, când pe 23 august, au apărut pe Telegram mesaje despre apariția enciclopediei online, inclusiv un anunț postat de deputatul rus Anton Gorelkin.

În informările despre „Runiversalis”, se spune că serverele proiectului sunt situate în Rusia, iar paginile sunt editate „în conformitate cu cerințele legislației ruse și cu respectarea valorilor tradiționale”.

În „Runiversalis” nu există nicio referire la războiul din Ucraina, o astfel de combinație de cuvinte nu apare pe paginile enciclopediei. În articolul „Operațiune militară specială a Rusiei în Ucraina”, poziția autorităților ucrainene nu este prezentată.

Unul dintre reprezentanții „Wikimedia” a declarat că noul proiect nu a fost discutat în cadrul comunității, iar dacă la el participă cineva din foștii editori ai „Wikipedia”, atunci, cel mai probabil, este „cineva din cei blocați definitiv”.

Din 2010, autoritățile ruse și-au exprimat ideea de a crea o variantă proprie a „Wikipedia”. În 2016, prim-ministrul Dmitri Medvedev a aprobat un grup de lucru care trebuia să creeze o enciclopedie online. Ei au spus că noua resursă va deveni un corespondent online al Big Russian Encyclopedia. În 2019, redactorul-șef al editurii științifice „Big Russian Encyclopedia”, Sergey Kravets, a anunțat că un corespondent rusesc al proiectului „Wikipedia” va apărea în 2022.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Topul căutărilor pe Wikipedia în 2024: Ce au dorit milioane de oameni să citească în acest an

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 15 ianuarie

Un tribunal din Rusia a amendat Wikipedia pentru felul în care a descris armata acestei ţări

Wikipedia luptă împotriva cenzurii rusești. Kremlinul „atacă informațiile vitale pentru viața oamenilor pe timp de criză”

Partenerii noștri