Live

Reuters: Rusia crește importurile de benzină din Belarus, pe măsură ce producția internă a scăzut după atacurile asupra rafinăriilor

Data actualizării: Data publicării:
Rafinăria Mozir din Belarus. Foto: Profimedia

Rusia a crescut importurile de benzină din Belarus, în martie, pentru a preveni riscul penuriei pe piața sa internă din cauza reparațiilor la rafinăriile rusești atacate cu drone de către Ucraina, au declarat miercuri patru surse industriale și comerciale, relatează Reuters.

De obicei, Rusia este un exportator net de combustibil și un furnizor pe piețele internaționale, dar perturbarea producției în rafinăriile rusești a forțat companiile petroliere să recurgă la import.

Rusia a interzis deja exporturile de benzină de la 1 martie, pentru a încerca să asigure suficient combustibil pentru piața sa internă, după atacurile repetate cu drone ucrainene asupra rafinăriilor rusești de la începutul anului.

Rusia importă în mod normal foarte puțin combustibil din Belarus, și a mai apelat la această sursă în perioada august-octombrie 2023, când s-a confruntat cu o penurie de combustibil care a dus la o creștere rapidă a prețurilor la benzină, și determinând o nouă interdicție a exportului de produse petroliere.

Anul acesta, Rusia a crescut din nou importurile de benzină din Belarus, iar în prima jumătate a lunii martie au ajuns la aproape 3.000 de tone, au declarat surse Reuters familiare cu subiectul.

În februarie, Rusia a importat 590 de tone, în timp ce în ianuarie nu au existat transporturi din Belarus.

Două surse din industrie, care au cerut să rămână anonime deoarece nu erau autorizate să facă declarații publice, au spus că au loc discuții cu privire la importuri suplimentare între guverne și companiile petroliere.

Una dintre surse a spus că discuțiile au fost dificile, deoarece Belarus acordă prioritate exporturilor de combustibil pe piețele internaționale.

Cât de mult combustibil va cere Rusia, va depinde de ritmul reparațiilor la rafinăriile avariate, a spus o altă sursă.

Companiile petroliere ruse pot crește livrările de petrol către rafinăriile din Belarus, în schimbul unor produse petroliere rafinate, au spus surse din industrie.

Belarus își exportă, în general, produsele petroliere prin porturile baltice rusești pe piețele internaționale, în baza acordurilor de tranzit pe termen lung între cele două state.

Belarus are două rafinării - Naftan din Novopolotsk și Mozir.

Fiecare are o capacitate de 12 milioane de tone pe an (aproximativ 240.000 de barili pe zi), dar de obicei funcționează la o capacitate mai mică, fiecare rafinând aproximativ 9 milioane de tone pe an (aproximativ 180.000 de barili pe zi).

Nu este clar cât de mult poate crește Belarus producția, iar surse din industrie au spus că există blocaje tehnice.

Ministerul Energiei din Rusia și compania petrolieră de stat Belneftekhim din Belarus, care operează ambele rafinării din republică, nu au răspuns solicitărilor de comentarii.

De asemenea, nu au răspuns nici nici Rosneft, Lukoil, Tatneft și Gazpromneft din Rusia, toți principali furnizori de petrol pentru Belarus, deopotrivă și operatori de benzinării.

Rafinăriile din Belarus folosesc în mare parte petrol rusesc ca materie primă, în timp ce companiile petroliere ruse, care au filiale în Belarus, cumpără benzină de la aceste rafinării pentru a-și aproviziona stațiile de combustibil din Belarus.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski spune că peste 300 de infrastructuri portuare ucrainene au fost avariate de atacurile ruseşti

Cum vrea Putin să atragă noi recruți care să lupte pe frontul din Ucraina. Dictatorul rus a promulgat legea

Rusia este probabil în spatele otrăvirii fostului președinte ucrainean Iușcenko, arată documente declasificate ale serviciilor SUA

Ucrainenii au pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în Kursk, după contraatacul armatei ruse în regiune

Partenerii noștri