Live

Parlamentari ruşi îi cer lui Putin să recunoască independenţa regiunilor din estul Ucrainei

Data actualizării: Data publicării:
Preşedintele rus, Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Parlamentari ruşi au cerut miercuri legislativului să facă apel la preşedintele rus Vladimir Putin să recunoască cele două regiuni controlate de rebeli din estul Ucrainei ca state independente, în contextul suspiciunilor occidentale că Moscova plănuieşte să invadeze statul vecin, relatează Reuters.

Comasarea a zeci de mii de militari ruşi în apropierea graniţelor cu Ucraina a provocat îngrijorări în rândul statelor occidentale că între cele două state vecine ar putea izbucni un război, întrucât relaţiile lor s-au deteriorat permanent de la anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia şi declanşarea conflictului cu rebelii pro-ruşi susţinuţi de Moscova din estul ţării în 2014.

Într-un proiect de rezoluţie parlamentară, 11 aleşi - printre care se află şi liderul Partidului Comunist Ghenadi Ziuganov - susţin că Rusia trebuie să recunoască oficial cele două regiuni ca independente, pentru a le proteja locuitorii de ameninţări externe.

„Duma de stat rusă apelează la dvs, Vladimir Vladimirovici (Putin), cu o cerere de a lua în considerare recunoaşterea de către Federaţia Rusă a Republicii Populare Doneţk şi a Republicii Populare Luhansk ca state autosuficiente, suverane şi independente”, se menţionează în draftul de rezoluţie.

Ministerul de Externe ucrainean nu a răspuns până acum unei solicitări a Reuters de a comenta informaţia, după cum nu au existat reacţii imediate nici din partea Dumei de Stat sau a Kremlinului, informează Reuters, citată de Agerpres.

Rusia le permite deja rezidenţilor din regiunile controlate de rebeli să aplice pentru cetăţenia rusă în baza unei proceduri simplificate. Ambele regiuni au adoptat rubla rusească ca monedă oficială şi şcolile de aici urmează programa şcolară rusă.

De asemenea, Putin a dispus anul trecut ca guvernul să ridice limitele asupra exporturilor şi importurilor între Rusia şi părţi ale regiunilor Doneţk şi Luhansk. Autorităţile ruse au afirmat că decizia a fost menită să compenseze blocajul economic între aceste regiuni şi restul Ucrainei.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Partenerii noștri