Live

Navalnîi, amendat cu aproape 10.000 de euro pentru defăimarea unui veteran de război. Cum s-a ajuns la o asemenea acuzație

Data publicării:
Alexei Navalnîi, în sala de judecată. Foto: Agerpres/EPA

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost condamnat sâmbătă la plata unei amenzi de aproape 10.000 de euro pentru "defăimarea" unui veteran din al Doilea Război Mondial. Sentința vine în aceeași zi cu o altă condamnare, la doi ani şi jumătate de închisoare, într-un dosar de fraudă, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Alexei Navalnîi a fost găsit vinovat pentru difuzarea de informaţii "mincinoase" şi "injurioase" la adresa unui veteran de război, care anul trecut a susţinut într-un clip de campanie referendumul prin care au fost consolidate puterile preşedintelui Vladimir Putin. Opozantul rus i-a calificat pe cei care au apărut în acel clip drept "trădători" şi "ruşine a naţiunii".

Mai mult, în timpul audierilor în acest proces, Navalnîi a avut numeroase schimburi de replici tensionate cu judecătoarea şi cu Parchetul, pe care i-a acuzat de slugărnicie faţă de autorităţi şi de manipulare a unui om în vârstă de 94 de ani pentru a reprima un adversar al preşedintelui Putin.

Conform sentinţei, el nu primeşte în acest dosar o nouă pedeapsă cu închisoarea, dar va trebui să plătească o amendă penală de 850.000 de ruble (circa 9.500 de euro).

Înaintea citirii verdictului, Aleksei Navalnîi a manifestat din nou o atitudine sfidătoare şi a lansat glume din cuşca de sticlă a sălii de judecată.

"De ce sunteţi aşa trişti?", a întrebat el, susţinând apoi că în detenţie a încercat să facă îngheţată sau castraveţi muraţi.

Într-un dosar separat, privind o fraudă din anul 2014 şi despre care Aleksei Navalnîi afirmă că este un caz de represiune politică împotriva sa, el şi-a văzut mai devreme în aceeaşi zi confirmată în apel pedeapsa de închisoare cu executare, dar uşor redusă la doi ani şi jumătate, faţă de doi ani şi opt luni în sentinţa precedentă.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri