Live

Reacția Rusiei la decizia României de a reduce posturile din Ambasada Rusiei la Bucureşti: Vom răspunde în consecinţă

Data actualizării: Data publicării:
Moscova reacţionează la solicitarea României de a reduce posturile din Ambasada Rusiei la Bucureşti. Foto: Profimedia

Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a reacţionat la solicitarea MAE român de a reduce personalul diplomatic care lucrează în Ambasada Rusiei la Bucureşti cu 40 de oameni şi a precizat că „Rusia va răspunde în consecinţă”.

„Rusia va răspunde în consecinţă”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, într-o declaraţie de presă citată de către APA, agenţia de presă de către agenţia de presă Azerbaidjan.

Reacţia vine în contextul în care ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti Valeri Kuzmin a fost informat cu privire la decizia autorităţilor române de a reduce personalul diplomatic şi tehnico-administrativ al Federaţiei Ruse în România prin limitarea numărului acestuia la un nivel apropiat de cel al reprezentării diplomatice şi tehnico-administrative a României în Federaţia Rusă, a anunţat Ministerul român al Afacerilor Externe.

Astfel, Rusia trebuie să reducă numărul de posturi din România cu 51 de poziţii şi anume cu 21 poziţii de diplomat şi cu 30 de poziţii de personal tehnico-administrativ, respectiv să reducă personalul aflat efectiv la post în ţara noastră cu 40 de persoane - adică cu 11 diplomaţi şi cu 29 de persoane care fac parte din personalul tehnico-administrativ, potrivit News.ro.

Partea rusă a fost informată cu privire la faptul că are la dispoziţie cel mult 30 de zile pentru a pune în aplicare decizia părţii române, iar în cazul în care acest termen nu va fi respectat, MAE român va lua măsuri de punere în aplicare a deciziei prin retragerea acreditării unor membri ai personalului.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Oficialii europeni discută despre restricționarea circulației diplomaților ruși în UE

Moscova amenință Republica Moldova și sare în apărarea separatiștilor din Transnistria. Zaharova: Rusia va reacționa la orice provocări

Partenerii noștri