Live

Lavrov pentru BBC: Rusia nu e curată ca lacrima, dar nu îi este rușine

Data actualizării: Data publicării:
Serghei Lavrov recunoaște într-un interviu pentru BBC că Rusia nu e „curată ca lacrima” în privința crizei umanitare provocate în Ucraina, dar nu are niciun regret pentru asta Foto: Profimedia Images

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, recunoaște, într-un interviu pentru BBC, că Rusia nu este complet nevinovată de criza umanitară provocată în Ucraina, dar nu pare să aibă vreun regret pentru asta. „Rusia este ceea ce este și nu îi este rușine” să arate asta, spune el.

Aflat în fruntea diplomației ruse de 18 ani, Serghei Lavrov repetă teza propagandei oficiale, potrivit căreia din cauza Occidentului Moscova a fost nevoită să declanșeze „operațiunea specială” din Ucraina.  În plus, el acuză că organizațiile internaționale care critică Rusia, inclusiv ONU (unde Rusia este membru permanent în Consiliul de Securitate ), sunt, de fapt, sub influența Vestului.

„Noi nu am invadat Ucraina. Am început o operațiune militară specială pentru că nu aveam absolut nicio altă modalitate de a explica Occidentului că târârea Ucrainei în NATO este un act criminal”, a declarat el în interviul pentru BBC.

De când armata rusă a atacat Ucraina, în urmă cu aproape patru luni, mii de civili au fost uciși și orașe întregi au fost reduse la ruine, în timp ce milioane de ucraineni și-au părăsit casele.

Jurnalistul BBC i-a citat ministrului rus de externe dintr-un raport oficial al Națiunilor Unite despre satul ucrainean Iahidne, din regiunea Cernihiv, în care se spune că „360 de locuitori, inclusiv 74 de copii și cinci persoane cu dizabilități, au fost forțați de forțele armate rusești să stea timp de 28 de zile în subsolul unei școli... Nu existau toalete, apă... 10 persoane în vârstă au murit” și l-a întrebat pe Serghei Lavrov dacă asta înseamnă lupta împotriva „naziștilor”.

„E mare păcat, dar diplomații internaționali, inclusiv Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Secretarul General al ONU și alți reprezentanți ai ONU sunt supuși presiunii venite dinspre Occident. Și foarte des sunt folosiți pentru a amplifica știrile false răspândite de Occident”, a răspuns șeful diplomației ruse.

„Rusia nu este țară curată ca lacrima. Rusia este ceea ce este și nu ne este rușine să arătăm cine suntem”, a adăugat Serghei Lavrov.

În privința relațiilor Moscovei cu Londra, șeful diplomației ruse crede că „nu mai există spațiu de manevră”. 

„Atât (premierul - n.r.) Boris Johnson, cât și Liz Truss (șefa diplomației de la Londra - n.r.) spun deschis că Rusia ar trebui învinsă, că ar trebui ca Rusia să fie nevoită să cadă în genunchi. Haideți, atunci, faceți asta!”, a lansat provocarea Serghei Lavrov.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

„Rachetă balistică venind dinspre nord!”. Explozii puternice în Kiev, după un atac rusesc masiv. Cel puțin un mort și mai mulți răniți

Marea Britanie ar putea trimite trupe în Ucraina pentru a-i instrui pe soldaţii ucraineni, sugerează ministrul apărării

Zelenski a anunțat când va primi în Ucraina vizita emisarului pentru pace al lui Trump. „Vom discuta cu Keith Kellogg”

Partenerii noștri