Live

Gazprom susţine că Europa va avea dificultăţi cu umplerea capacităţilor de stocare a gazelor

Data actualizării: Data publicării:
Cu depozitele pline, România speră să treacă iarna fără gaze din import. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Va fi foarte dificil pentru Europa să-şi reumple capacităţile de stocare a gazelor la nivelul de anul trecut, după ce continentul a încheiat sezonul de iarnă cu rezerve relativ scăzute, a avertizat marţi gigantul rus Gazprom, transmite Reuters.

În 2022, Uniunea Europeană a investit semnificativ în importurile de gaze naturale lichefiate (GNL) şi a adoptat reglementări pentru a majora capacităţile de stocare, pentru a evita deficitul în aprovizionare, în urma reducerilor importurilor de gaze ruseşti, după invadarea Ucrainei.

Până în 16 aprilie, erau 56,6 miliarde metri cubi (bcm) de gaze în capacităţile de stocare din Europa, în scădere faţă de 58 bcm în perioada similară din 2020, la începutul pandemiei. Europa a beneficiat de pe urma vremii relativ blânde, care s-ar putea să nu se repete iarna viitoare, susţine Gazprom.

Reumplerea capacităţilor de stocare a gazelor ar putea deveni "o sarcină importantă" pentru companiile europene, avertizează gigantul rus.

„Operaţiunea va fi dificil de realizat, ţinând cont de deciziile motivate politic, menite să refuze importurile de gaze ruseşti. Volumele de gaze disponibile pe piaţa din Europa vor fi puternic afectate de concurenţa pentru gazele naturale lichefiate”, potrivit Gazprom.

În 2022, Europa a importat prin conducte 62 de miliarde de metri cubi de gaze ruseşti, un nivel cu 60% mai scăzut decât media din precedenţii cinci ani, arată datele Comisiei Europene, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

În acest an, livrările din Rusia către UE ar urma să scadă la 25 bcm, presupunând că fluxurile prin gazoductul TurkStream şi prin Ucraina sunt în linie cu volumele din decembrie 2022, a previzionat Agenţia Internaţională a Energiei (IEA).

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”

Avertismentul UE: Un tir cu rachetă intercontinentală în Ucraina ar „marca o escaladare clară” din partea lui Putin

„Mașa, nu spune nimic despre atacul cu rachetă balistică”. Zaharova, sunată în direct în timpul unei conferințe și instruită ce să facă

O bombă rusească de 250 de kilograme a fost lansată din greșeală peste o școală din Belgorod, aproape de granița cu Ucraina

Partenerii noștri