Directorul unei companii energetice publice germane, invitat și plătit de Rusia ca să fie observator la referendumul de anexare
Directorul unei companii energetice germane cu acţionariat majoritar de stat participă ca observator la referendumul de anexare a provinciei ucrainene Zaporojie la Rusia, relatează presa germană, citată sâmbătă de agenţia EFE.
Director general al companiei EWF, Stefan Schaller, a confirmat presei că efectuează această călătorie pentru a obţine „informaţii obiective” despre situaţia de pe teren în acea provincie ucraineană ocupată parţial de trupele ruse şi că se află acolo „cu titlu personal”, fără vreo legătură cu funcţia sa din Germania.
El a participat ca observator şi la alegerile pentru Duma de Stat rusă în anul 2021, atunci, ca şi acum, venind la invitaţia autorităţilor ruse, care au suportat costurile deplasării.
Dar declaraţiile pe care le-a acordat agenţiei TASS, în care afirmă că referendumul pentru alipirea la Rusia este foarte bine organizat şi că populaţia vine cu entuziasm la vot, au provocat reacţii de indignare.
În consecinţă, districtul german Waldeck-Frankenberg, acţionar majoritar al companiei EWF, s-a delimitat explicit de demersul lui Schaller şi a convocat pentru luni o reuniune a consiliului de administraţie pentru a decide dacă acesta mai poate rămâne director, notează EFE, citată de Agerpres.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News