Live

CNN: Hackerii anti-Kremlin s-au răzbunat pe Putin pentru uciderea lui Alexei Navalnîi

Data actualizării: Data publicării:
Hackerii au spart rețeaua de calculatoare a sistemului penitenciar din Rusia imediat după ce s-a aflat că Alexei Navalnîi a murit în închisoare. Foto: Shutterstock

La doar câteva ore după ce liderul opoziției din Rusia, Alexei Navalnîi, a murit în februarie, într-o închisoare din Siberia, un grup de hackeri anti-Kremlin a pus în aplicare planul de răzbunare. Au reușit, printre altele, să obțină informații despre sute de mii de deținuți și rudele lor și să schimbe prețurile alimentelor vândute de magazinele online ale închisorilor din Rusia, potrivit datelor obținute de CNN.

Hackerii au postat mesajul „Trăiască Alexei Navalnîi!” pe website-ul asociat cu închisorile din Rusia, acolo unde au încărcat și o poză cu Alexei și soția sa, Iulia, în timpul unei demonstrații. Aceștia au reușit să se infiltreze într-o rețea de calculatoare folosită de sistemul penitenciar rusesc și să acceseze o bază de date ce conține informații despre 800.000 de deținuți și rudele lor.

Hackerii, care spun că printre ei se numără persoane din diverse țări, inclusiv emigranți ruși și ucraineni, au distribuit informațiile pe care le-au obținut, precum numere de telefon și adrese de e-mail ale deținuților și rudelor lor, „în speranța că cineva îi va putea contacta și ajuta să înțeleagă ce s-a întâmplat cu Navalnîi”, potrivit unuia dintre hackeri.

În plus, hackerii au schimbat prețurile alimentelor pe care rudele deținuților le pot cumpăra pentru aceștia, precum paste și carne de vită la conservă, la 1 rublă (1 cent) – în mod normal, aceste produse costă peste 1 dolar (100 de cenți).

Hackerii au postat mesajul „Trăiască Alexei Navalnîi!” pe website-ul asociat cu închisorile din Rusia și au pus o poză cu acesta și soția lui, Iulia. Foto: Profimedia Images

A durat câteva ore pentru ca administratorul magazinului online să își dea seama că rușii puteau cumpăra mâncare la prețuri foarte mici și trei zile pentru ca cei de la IT să poată remedia problema.

CNN a descoperit că informațiile mai multor deținuți, obținute de hackeri, se potrivesc cu persoane care se află acum în diverse închisori din Rusia.

În ziua în care hackerii au spart site-ul și au postat poza lui Navalnîi, administratorii site-ului au anunțat pe rețeaua socială rusească VK că au „probleme tehnice” care au făcut ca „prețurile alimentelor și alte produse de bază” să fie „reflectate incorect”.

Hackerii le-au trimis mesaje administratorilor magazinului online al închisorilor din Rusia, avertizându-i să nu șteargă mesajele pro-Navalnîi de pe site. Când aceștia au refuzat, hackerii s-au răzbunat distrugând unul dintre serverele folosite de administratori.

Când administratorii site-ului au șters mesajul postat de hackeri, aceștia s-au răzbunat și au distrus unul dintre serverele folosite de ruși. Foto: Profimedia Images

Activitățile de hacking motivate politic („hacktivism”) au devenit tot mai dese de când Rusia a declanșat războiul din Ucraina. În zilele de la începutul invaziei, un bărbat ucrainean s-a răzbunat, publicând date interne ale unui grup de infractori ruși care își șantajau victimele infectându-le calculatoarele cu viruși. Datele publicate demonstrau că grupul avea legături cu serviciile de informații din Rusia.

Mulți alți hackeri s-au alăturat activiștilor anti-Kremlin și au revendicat atacuri, inclusiv asupra unui furnizor de servicii de internet și a unor website-uri care au difuzat un discurs important susținut de Putin anul trecut.

Războiul din Ucraina a dus „hacktivism-ul” la un nivel fără precedent, potrivit lui Tom Hegel, un expert în securitatea cibernetică. Activismul prin hacking „a devenit un instrument puternic prin care diverse grupuri își exprimă perspectivele, își susțin națiunile lor, își atacă adversarii și încearcă să influențeze direcția unui război”.

„Noi, specialiștii în IT, am plecat din Rusia de azi. Ne iubim țara și ne vom întoarce când este eliberată de sub de regimul lui Putin. Și vom merge până la capăt pe această cale”, era mesajul postat de hackeri pe unul dintre site-urile atacate pe 18 februarie.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Rusia a lăsat Abhazia în „întuneric total, la propriu și la figurat”. Liderul regiunii separatiste cere ajutor

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Partenerii noștri