Live

Bilanțul atacului din Daghestan a crescut la cel puţin 15 poliţişti uciși. Operaţiunea antiteroristă s-a încheiat

Data publicării:
Foto: Profimedia

Operaţiunea antiteroristă lansată în republica rusă Daghestan din Caucaz, după atacuri împotriva unor biserici ortodoxe şi a unei sinagogi care s-au soldat cu 16 morţi, s-a încheiat, a anunţat luni Comitetul Antiterorist Rus.

„Ca urmare a neutralizării ameninţărilor la adresa vieţii şi sănătăţii cetăţenilor, s-a decis să se pună capăt operaţiunii antiteroriste” în Daghestan începând cu ora 05:15 GMT, a precizat comitetul, citat de agenţiile de presă ruse, potrivit AFP și EFE, preluate de Agerpres.

Indivizi înarmaţi au atacat duminică biserici ortodoxe şi o sinagogă în Daghestan, ucigând un preot şi cel puţin 15 poliţişti, potrivit celui mai recent bilanţ al autorităţilor, care au denunţat acte „teroriste”.

Atacurile au avut loc în capitala Daghestanului, Mahacikala, şi în oraşul de coastă Derbent.

Un preot ortodox rus, în vârstă de 66 de ani, a fost ucis la Derbent, potrivit autorităţilor.

Cel puţin 15 poliţişti au fost ucişi de asemenea în aceste atacuri, a declarat liderul regional, Serghei Melikov, într-o înregistrare video postat pe Telegram în noaptea de duminică spre luni.

„Cel puţin 15 poliţişti au căzut victime ale actului terorist” în Daghestan, a anunţat Melikov, subliniind că aceştia „au apărat locuitorii civili (...) cu preţul vieţii lor”.

Bilanţul iniţial comunicat de autorităţi informa despre opt poliţişti şi un preot ucişi în aceste atacuri.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Femeile finlandeze care se antrenează de teama unui război cu Rusia. „Este posibil să fim următorii”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Putin interzice adopțiile de copii ruși în țările care permit tranziția de gen

Partenerii noștri