Rusia va numi un nou ambasador la Washington. Ce a răspuns Kremlinul, întrebat dacă relaţiile cu SUA sunt în curs de degradare
Kremlinul a anunțat luni că Rusia va numi un nou ambasador la Washington, respingând speculaţiile potrivit cărora relaţiile cu Statele Unite vor fi degradate la sfârşitul mandatului actualului trimis, Anatoli Antonov.
De origine siberiană, Anatoli Antonov, în vârstă de 69 de ani, este diplomat de carieră şi este şeful ambasadei ruse la Washington din 2017. În iulie, el a declarat că misiunea lui se apropie de sfârşit.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că preşedintele Vladimir Putin nu are în program în prezent să-l primească pe Antonov, dar a adăugat că un ambasador are posibilitatea de a raporta zilnic preşedintelui.
Întrebat dacă întoarcerea lui Antonov indică faptul că relaţiile cu Washingtonul sunt în curs de degradare, Peskov a spus: „Nu, desigur, un ambasador va fi numit în timp util”, scrie Reuters, potrivit News.ro.
Confruntarea actuală dintre Rusia şi Occident cu privire la Ucraina este fără precedent în istorie, iar o greşeală ar putea duce la o catastrofă, a declarat joi un diplomat rus de rang înalt, întrebat despre comparaţiile cu criza rachetelor cubaneze din 1962.
Rusia afirmă că actuala confruntare cu Occidentul este fără precedent în istorie. O greşeală ar putea duce la catastrofă, avertizează Serghei Riabkov
Războiul din Ucraina, care durează de 2 ani şi jumătate, cel mai amplu război terestru din Europa de la al Doilea Război Mondial, a declanşat o confruntare majoră între Rusia şi Occident, iar oficialii ruşi spun că acesta intră acum în cea mai periculoasă fază de până acum.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News