Live

Rusia va face 7 teste cu rachete balistice intercontinentale anul viitor. Generalul Karakaev spune că va informa SUA

Data publicării:
Generalul Karakaev spune că obiectivele testelor cu rachete sunt perfecţionarea caracteristicilor de luptă şi a operaţiunilor posturilor de comandă şi control. Sursa foto: Profimedia Images

Rusia a anunţat sâmbătă că şi-a planificat pentru anul viitor şapte teste cu rachete balistice intercontinentale. Generalul Sergei Karakaev a spus că va fi respectat protocolul cu SUA și va informa americanii la momentul potrivit, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

„Rusia va informa partea americană asupra oricărei lansări a unei rachete balistice intercontinentale sau a unei rachete balistice lansate de pe submarine”, a declarat cotidianului Steaua Roşie al Ministerului rus al Apărării generalul Sergei Karakaev, comandantul Forţelor de Rachete Strategice.

Acesta a amintit că Statele Unite la rândul lor informează Rusia cu mai mult de 24 de ore înainte asupra oricărui test cu rachete efectuat de forţele strategice americane.

Generalul rus a precizat că obiectivele testelor cu rachete sunt perfecţionarea caracteristicilor de luptă şi a operaţiunilor posturilor de comandă şi control, precum şi implementarea noilor tehnologii privind informaţiile şi comunicaţiile.

Testele efectuate cu succes permit Rusiei „să-şi îmbunătăţească substanţial potenţialul de luptă al trupelor pentru a răspunde adecvat ameninţărilor anticipate la adresa ţării noastre”, a indicat Sergei Karakaev.

Acesta a susţine că triada nucleară rusă (formată din rachetele intercontinentale cu lansare terestră, submarinele nucleare şi bombardierele strategice) permite depăşirea scutului american antirachetă.

Potrivit aceluiaşi general, armamentul hipersonic al Rusiei, despre care preşedintele Vladimir Putin afirmă că nu are egal în lume, intră progresiv în serviciul armatei.

Este şi cazul rachetei intercontinentale grele Sarmat (SS-X-30 Satan-2 în terminologia NATO), care poate transporta între 10 şi 15 ogive nucleare ghidate individual. Această rachetă, care conform preşedintelui rus are o „rază de acţiune practic nelimitată”, va intra curând în serviciul operaţional al armatei ruse în regiunea siberiană Krasnoiarsk, a precizat generalul Karakaev.

Preşedintele Putin, care la puţin timp după ce a lansat războiul contra Ucrainei în februarie anul trecut a pus în alertă forţele strategice ruse, a reafirmat joi că Rusia va merge până la capăt în acest război, până când îşi va atinge obiectivele, printre care a menţionat demilitarizarea şi neutralitatea militară a Ucrainei.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri