Rusia şi SUA pregătesc o reuniune „la cel mai înalt nivel”. Când s-ar putea întâlni Joe Biden și Vladimir Putin
Şeful Consiliului Securităţii Rusiei, Nikolai Patruşev, şi consilierul pe probleme de securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, au avut miercuri o discuție telefonică pentru pregătirea unor contacte „la cel mai înalt nivel”.
„Discuţiile au fost constructive şi s-au desfăşurat în cadrul pregătirilor viitoarelor contacte la cel mai înalt nivel”, a informat Consiliul Securităţii Rusiei într-un comunicat de presă, relatează agenția EFE, citată de Agepres.
Potrivit cotidianului rus Kommersant, preşedinţii rus Vladimir Putin şi american Joe Biden ar putea menţine contacte online până la sfârşitul anului, iar următoarea lor întâlnire faţă în faţă ar urma să aibă loc în 2022.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus în conferinţa sa de presă zilnică, desfăşurată telefonic, că nu a fost stabilită încă o dată sau un loc pentru astfel de contacte.
Joe Biden şi preşedintele chinez Xi Jinping au organizat săptămâna aceasta prima lor reuniune oficială, care a durat mai bine de trei ore şi s-a desfăşurat online, aminteşte EFE.
Totodată, Patruşev şi Sullivan „au căzut de acord să coopereze în vederea îmbunătăţirii atmosferei în relaţiile ruso-americane şi a sporirii încrederii între ambele ţări”.
Putin şi Biden au avut în iunie, la Geneva, prima lor întâlnire la nivel înalt, la care au decis să înceapă un dialog pe tema securităţii cibernetice şi să reia dialogul privind stabilitatea strategică şi controlul armelor nucleare.
Pe de altă parte, şeful Pentagonului, Lloyd Austin, a atras atenţia miercuri cu privire la „comportamentul problematic” repetat al Rusiei. Într-o conferinţă de presă desfăşurată la Pentagon înaintea vizitei oficiale pe care urmează să o efectueze în Bahrein şi Emiratele Arabe Unite, Austin s-a referit la distrugerea unui satelit de către Rusia şi la concentrarea de trupe la frontiera cu Ucraina - activităţi care „nu favorizează mediul de securitate”, în opinia sa - şi a cerut Moscovei să fie „mai responsabilă şi mai transparentă”.
„Continuăm să vedem un comportament problematic al Rusiei (...) Ne provoacă o mare îngrijorare. Sigur este că nu ştim cu exactitate ce anume urmăreşte preşedintele Putin”, a adăugat Austin.
Departamentul de Stat al SUA, NATO şi agenţia spaţială americană NASA au calificat tirul de încercare asupra unuia dintre foştii sateliţi ruseşti de pe orbită drept „temerar, periculos şi iresponsabil”, spunând că a pus „în pericol” echipajul de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), dat fiind că a generat numeroase fragmente spaţiale.
Aceste acuzaţii au fost rapid dezminţite de ministrul apărării rus, Serghei Şoigu, care a insistat că racheta „a lovit cu înaltă precizie un satelit vechi” şi a respins acuzaţiile că tirul de încercare ar reprezenta o încălcare a acordurilor internaţionale, dat fiind că respectivul satelit fusese pus pe orbită în anii '80 ai secolului trecut de Uniunea Sovietică.
Relaţiile dintre SUA şi Rusia - despre care ambele ţări consideră că se află în cel mai prost moment de la sfârşitul Războiului Rece - au fost afectate în ultimele luni de diferende pe teme precum Ucraina, NATO, securitatea în Marea Neagră, dosarul nuclear iranian, criza migranţilor din Belarus sau militarizarea spaţiului.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News