Live

Rusia se infiltrează tot mai profund în Africa, în stil neocolonial. „Consilieri” ai Kremlinului și arme rusești au ajuns în Niger

Data publicării:
Susținători ai loviturii de stat din Niger, în august anul trecut, cu un steag al Rusiei. Foto: Profimedia Images

Noi „consilieri” militari ai regimului de la Kremlin, împreună cu echipamente și arme rusești au ajuns în Niger, în weekend, conform televiziunii de stat de la Niamey, în condițiile în care Rusia își consolidează prezența pe continentul african în stilul neocoloniale consacrat de gruparea Wagner, relatează The Moscow Times.

Regimul militar din Niger, care s-a auto-impus la conducerea țării prin lovitură de stat, vara trecută, a fost de la bun început pe orbita rusească iar recent a cerut forțelor americane din zonă să părăsească țara.

Un prim grup de 100 de „consilieri militari” ruși au ajuns în Niger pe 10 aprilie, împreună cu sisteme de apărare aeriană.

Alte două transportatoare militare au ajuns în țara africană sâmbătă, iar conform presei de stat din Niger, Rusia a mai trimis încă trei avioane de marfă cu materiale militare și „instructori” în ultima lună.

„Corpurile Africii”, gruparea militarăvăzută drept succesoare a Wagner în Africa, a confirmat sosirea „instructorilor” ruși, de luna trecută. Sâmbătă, a confirmat sosirea mai multor materiale și o prezență mai extinsă a soldaților regimului criminal de la Kremlin.

Statele Unite au fost de acord, în aprilie, să-și retragă cei aproximativ 1.000 de militari din țară. Armata americană avea o bază în apropiere de Agadez, construită cu aproximativ 100 de milioane de dolari.

Nigerul pare că intră complet în sfera rusească de influență din Africa, alături de alte țări vecine care au căzut pradă loviturilor de stat militare și liderilor oportuniști pro-ruși. În Mali și Burkina Faso au fost date lovituri de stat militare, urmate de o apropiere profundă de Rusia.

În aprilie, Idrissa Soumana Maiga, directorul unui ziar independent, L’Enqueteur, a fost încarcerat după publicarea unui articol care informa că rușii au instalat aparate de ascultare în clădirile oficiale din țară.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Rusia a lăsat Abhazia în „întuneric total, la propriu și la figurat”. Liderul regiunii separatiste cere ajutor

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Partenerii noștri