Live

Rusia le va interzice cetățenilor din „țări neprietenoase” să mai intre pe teritoriul său

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin. Sursa foto: Profimedia Images

Vladimir Putin vrea să restricționeze accesul pe teritoriul rus pentru cetățenii tuturor „țărilor neprietenoase cu Rusia”, între care figurează toate statele membre ale Uniunii Europene, SUA şi Marea Britanie. Potrivit ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, un decret prezidenţial în acest scop se află în pregătire.

Serghei Lavrov a anunțat luni că se află în pregătire un decret în vederea limitării accesului pe teritoriul rus al cetățenilor țărilor „neprietenoase”, adică acele teritorii care au întreprins acţiuni considerate ostile la adresa Rusiei, companiilor şi cetăţenilor ei.

„Un proiect de decret prezidenţial este în pregătire în vederea introducerii unor măsuri de represalii cu privire la vize, în legătură cu acţiuni inamicale ale mai multor guverne străine”, a anunțat Serghei Lavrov, potrivit portalului AA.

Acest proiect prevede „o întreagă serie de restricţii” privind intrarea în Rusia, anunţă Lavrov.

Pe lista statelor neprietenoase figurează SUA, Canada, ţările membre ale Uniunii Europene, Marea Britanie (inclusiv teritoriile britanice Jersey, Anguilla, Insulele Virgine Britanice, Gibraltar), Ucraina, Muntenegru, Elveţia, Albania, Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Macedonia de Nord, precum şi Japonia, Coreea de Sud, Australia, Micronezia, Noua Zeelandă, Singapore şi Taiwan (considerat teritoriu chinez, dar care din 1949 are administraţie proprie).

Ţările şi teritoriile menţionate au impus ori s-au alăturat sancţiunilor instituite împotriva Rusiei după începerea "operaţiunii militare speciale" a forţelor armate ruse în Ucraina.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Serghei Polunin, dansatorul ucrainean cu portretul lui Putin tatuat pe piept, anunţă că părăseşte Rusia

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Oficialii europeni discută despre restricționarea circulației diplomaților ruși în UE

Partenerii noștri