Live

Rusia îi cere ajutorul Braziliei să contracareze sancțiunile Occidentului și să nu fie exclusă din organizațiile internaționale

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Rusia i-a cerut ajutorul Braziliei la Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și grupul G20 al celor mai mari economii pentru a contracara sancțiunile impuse de Occident de când a invadat Ucraina, potrivit unei scrisori consultate de Reuters.

Ministrul rus al finanțelor Anton Siluanov i-a cerut în scris ministrului economiei Paulo Guedes ca Brazilia să „sprijine prevenirea acuzațiilor politice și încercările de discriminare în instituțiile financiare internaționale și forurile multilaterale”.

„În culisele FMI și a Băncii Mondiale se lucrează pentru limitarea sau chiar excluderea Rusiei din procesul de luare a deciziilor”, a scris Siluanov. El nu a dat detalii despre obstacolele în calea participării la acele instituții, iar acuzațiile sale nu au putut fi verificate independent, scrie Reuters.

Scrisoarea, care nu menționează războiul din Ucraina, a fost datată 30 martie și transmisă miercuri ministrului brazilian de către ambasadorul rus în Brasilia.

„Așa cum știți, Rusia trece printr-o perioadă dificilă de turbulențe economice și financiare provocate de sancțiuni impuse de SUA și aliații săi”, a scris ministrul rus.

Întrebat de scrisoare, Erivaldo Gomes, secretarul pentru afaceri economice internaționale al ministerului economiei din Brazilia, a precizat că Brasilia ar vrea ca Rusia să rămână implicată în discuțiile din organizațiile multilaterale.

„Din punctul de vedere al Braziliei...menținerea dialogului deschis este esențială”, a spus acesta. „Podurile noastre sunt organizațiile internaționale și evaluarea noastră este că aceste poduri trebuie păstrate”.

Secretarul Trezoreriei americane, Janet Yellen, a declarat săptămâna trecută că SUA nu vor participa la întâlnirile G20 dacă este prezentă Rusia, referindu-se la invazie.

Aproape jumătate din rezervele internaționale ale Rusiei au fost înghețate iar tranzacțiile comerciale externe sunt blocate, inclusiv cele cu piețele emergente partenere, a notat Siluanov.

„SUA și sateliții săi conduc o politică de izolare a Rusiei de comunitatea internațională”, a adăugat acesta.

Siluanov a spus că sancțiunile încalcă principiile acordurilor de la Bretton Woods care au stabilit FMI și Banca Mondială.

„Considerăm că actuala criză provocată de sancțiunile economice fără precedent promovate de țările G7 ar putea avea consecințe pe termen lung dacă nu acționăm în comun pentru a rezolva situația”, a mai scris el către Guedes.

Președintele brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro, care a vizitat Moscova cu doar câteva zile înainte de invazie, a menținut Brazilia neutră privind criza din Ucraina și nu a condamnat invazia, astfel fiind criticat de administrația Biden.

Bolsonaro și-a exprimat „solidaritatea” când l-a vizitat pe președintele rus Vladimir Putin la Kremlin, pe 16 februarie, cu o săptămână înainte de începerea invaziei.

Ministrul de externe brazilian Carlos Franca a spus că Brazilia se opune expulzării Rusiei din G20, așa cum dorește SUA.

„Cel mai important lucru în acest moment este ca toate forumurile internaționale, G20, OMC, FAO (Organizația pentru Alimentație și Agricultură – n.red), să funcționeze pe deplin și ca toate țările să fie prezente, inclusiv Rusia”, a spus Franca în cadrul unei audieri din senatul brazilian pe 25 martie.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul ministru al apărării din Brazilia a fost arestat. Walter Braga Netto e acuzat de plănuirea unei lovituri de stat

Atacați de pantere și loviți de inundații: Blestemul unui smarald uriaș de 1 miliard de dolari care a provocat un scandal internațional

Rusia a produs doar 7 avioane de pasageri de la începutul războiului în Ucraina. Planul era să construiască 108 (presă)

„Cineva trebuie să rămână aici”. Chinul inginerilor ucraineni de a salva centralele electrice de bombardamente

Partenerii noștri