Live

Rusia confiscă pașapoartele înalților funcționari și directorilor companiilor de stat (Financial Times)

Data publicării:
Rusia confiscă pașapoartele înalților funcționari și directorilor companiilor de stat. Foto: Profimedia Images

Serviciile de securitate ale Rusiei confiscă paşapoartele înalţilor oficiali şi directorilor companiilor de stat pentru a-i împiedica să călătorească în străinătate, temându-se de dezertări din cadrul regimului preşedintelui rus Vladimir Putin, a informat luni cotidianul britanic Financial Times, citat de EFE.  

Oficialii din domeniul securităţii au înăsprit cerinţele de călătorie în sectorul de stat, cerându-le personalităţilor marcante să-şi predea documentele de călătorie, potrivit mai multor persoane familiarizate cu această chestiune, notează Agerpres. 

Această măsură reflectă suspiciunea profundă a Kremlinului şi a FSB-ului, serviciile secrete ruse succesoare ale KGB, cu privire la loialitatea elitei civile a Rusiei, dintre care mulţi se opun în particular războiului din Ucraina şi sunt iritaţi de impactul pe care l-a avut conflictul asupra traiului lor, scrie sursa citată. 

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia a înăsprit restricţiile privind călătoriile în străinătate pentru persoanele care lucrează în zone sensibile". 

Există reguli mai stricte pentru asta. În unele locuri sunt oficializate şi în unele locuri depind de o decizie specifică asupra anumitor angajaţi, a mai afirmat Peskov pentru jurnaliștii britanici. 

Încă din perioada sovietică, oficialii ruşi cu acces la secrete de stat de nivel mediu au fost obligaţi să-şi lase paşapoartele într-un loc sigur de către "departamentul special" încorporat în ministerele şi companiile lor. 

Cu toate acestea, serviciile de securitate ale Rusiei au aplicat rareori regulile, potrivit foştilor oficiali şi directori. 

Acest lucru s-a schimbat după invadarea Crimeei de către Rusia, în 2014, când serviciile de securitate au început să avertizeze împotriva călătoriilor în ţări precum Statele Unite sau Regatul Unit. După invadarea Ucrainei în 2022, restricţiile au fost aplicate pe scară mult mai largă.

Editor : M.D.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Partenerii noștri