Live

Rusia anunță că a mai cucerit o localitate din estul Ucrainei

Data publicării:
Militari ruși în Ucraina. Foto: Profimedia

Armata rusă a afirmat, duminică, că a cucerit o nouă localitate în estul Ucrainei, Oceretino, nou semn al presiunii forţelor Moscovei asupra armatei ucrainene, relatează France Presse şi Reuters, potrivit Agerpres. 

Ministerul rus al Apărării a declarat într-un comunicat că soldaţii săi „au eliberat în întregime” această localitate din regiunea Doneţk, situată la nord-vest de Avdiivka, oraş căzut în mâinile ruşilor în februarie.

Satul, care se află la nord-vest de fostul bastion ucrainean Avdiivka, avea o populaţie de aproximativ 3.000 de locuitori înainte de război.

În ultimele luni, Moscova revendică cu regularitate preluarea sub control a unor mici localităţi din zonă. Joi, armata sa afirmase că a ocupat Berdîci, tot lângă Avdiivka.

Armata ucraineană este în defensivă după eşecul contraofensivei sale din vara trecută.

Rusia are iniţiativa în faţa unui adversar care reuşeşte cu greu să recruteze noi soldaţi şi se confruntă cu o lentoare a ajutorului occidental.

Reluarea asistenţei militare americane, după validarea la sfârşitul lunii aprilie a unui plan de 61 miliarde de dolari ca ajutor Kievului, ar urma să permită Ucrainei să-şi consolideze forţele şi să încerce să stabilizeze frontul, în special în est, în zonele Ceasiv Iar şi Avdiivka.

Kievul este de altfel în dificultate întrucât îi lipsesc şi mijloace de apărare antiaeriană, ceea ce a permis ruşilor să bombardeze infrastructuri esenţiale, în special reţeaua electrică şi căile feroviare.

Comandantul şef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a recunoscut recent că situaţia pe front s-a „deteriorat”.

Ucraina se teme că Rusia ar putea lansa o ofensivă şi mai puternică în săptămânile următoare, notează AFP. 

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri